Avertizare de călătorie. Transportatorii feroviari din Grecia, în grevă

12.01.2016

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care călătoresc în Grecia că, în luna ianuarie, Federația Feroviară Panelenă a anunțat organizarea mai multor manifestații de protest cu durata de 3 ore, fiecare. Grevele vor afecta transportul în zonele metropolitane și suburbiile Atenei și ale orașelor Salonic și Patra.

Graficul anunțat al acțiunilor de protest:

Marți, 12 ianuarie 2016, în intervalele orare 05:00 — 08:00; 13:00 — 16:00 și 21:00-24:00;

Joi, 14 ianuarie 2016, în intervalul orar 12:00 — 15:00;

Marți, 19 ianuarie 2016, în intervalele orare 05:00 — 08:00 13:00 — 16:00 și 21:00-24:00;

Miercuri, 20 ianuarie 2016, în intervalele orare 05:00 — 08:00; 13:00-16:00 și 21:00-24:00;

Joi, 21 ianuarie 2016, în intervalele orare 05:00 — 08:00; 13:00-16:00 și 21:00-24:00.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă românilor consultarea paginii de Internet www.mae.ro și reamintește că cetățenii care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță”, care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situații speciale.

 

Citiți și despre: