Băncile trebuie să afişeze pe ecranele bancomatelor comisioanele fiecarei operaţiuni

26.08.2014

Prestatorii de servicii care efectuează operațiuni de plata prin intermediul cardurilor de debit şi a cardurilor de credit la terminalele ATM vor fi obligaţi să informeze consumatorii asupra tuturor comisioanelor, taxelor şi oricăror altor tipuri de costuri pe care trebuie să le suporte aceştia pentru operaţiunile efectuate, potrivit unui Ordin privind unele măsuri de informare a consumatorilor la operațiunile de plată, lansat în dezbatere publică de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

„Pentru informarea corectă, completă și precisă a consumatorilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor propune emiterea Ordinului privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către prestatorii de servicii de plată care desfăşoară operațiuni de plată prin intermediul ATM-urilor. Ordinul reglementează obligațiile prestatorilor de servicii, care efectuează operațiuni de plata prin intermediul cardurilor de debit şi a cardurilor de credit la terminalele ATM, de a informa consumatorii asupra tuturor comisioanelor, taxelor şi oricăror altor tipuri de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de prestări servicii”, se precizează într-un comunicat de presă al ANPC. .

Pe ecranul  video al monitoarelor specifice terminalelor ATM, vor fi înscrise, în ordinea operaţiunilor efectuate de către consumator, toate informaţiile legate de costurile tranzacției (în sumă exactă), dându-i acestuia posibilitatea, de a renunţa asupra efectuării acesteia sau a  oricăror operaţiuni ce presupun eliberare de numerar, transfer din cont, plată facturi, sau oricare alte servicii solicitate în mod expres de către consumator și efectuate prin intermediul ATM.

În plus, Ordinul reglementează și situațiile de blocare sau reținere a cardului de debit/credit la terminalul ATM propriu, prestatorii având obligația de a informa consumatorii, prin semnal video de avertizare pe ecranul terminalului, termenul maxim în care consumatorul poate reintra în posesia cardului blocat/reținut, precum şi numărului de telefon la care consumatorul trebuie să apeleze în cazul în care cardul a fost blocat sau reținut.

Citiți și despre: