BCR a trecut pe profit în 2013

28.02.2014

Anul trecut, grupul BCR a raportat un rezultat operaţional de 2,489 miliarde lei, mai are cu 5,6% decât nivelul din 2012, în timp ce venitul operaţional a scăzut uşor, cu 1,2%, până la 3,99 miliarde lei.

BCR a mai anunţat că în perioada analizată cheltuielile operaţionale au scăzut semnificativ cu 10,9% la 1,5 miliarde lei, de la 1,68 miliarde lei, în anul precedent.

Profitul net după impozitare şi interesele minoritare a fost de 591,2 milioane lei în 2013, comparativ cu o pierdere de 1,23 miliarede lei, BCR atingând obiectivele programului de redresare derulat în instituţia financiară şi, de asemenea, considerând efectul pozitiv al eliberării de pasive fiscale în trimestrul doi din 2013.

„Am îndeplinit o misiune dificilă în anul 2013, reatingând pragul de rentabilitate, fără a considera efectele cu caracter singular, şi, mult mai important, luând măsuri decisive în ceea ce priveste costurile, organizarea şi strategia menite a consolida fundamentele BCR ca lider al sistemului bancar din România. Prioritatea noastră în anul 2014 este creşterea afacerilor sănătoase, cu un accent special dedicat eficienţei si capacităţii noastre de orientare către clienţi, cu ajutorul unor procese interne mai bune. Va trebui în continuare să facem faţă provocărilor importante care se ivesc, nu în ultimul rând reducerea stocului de împrumuturi neperformante, în contextul unei creşteri economice promiţătoare, care întârzie, totuşi, a se manifesta printr-o cerere de creditare mai solidă. Suntem decişi să ne atingem scopurile, oferind clienţilor nostri servicii financiare sigure, sustenabile, transparente şi consolidând mai departe încrederea acestora în BCR”, a declarat Tomas Spurny, preşedintele Băncii Comerciale Române.

Grupul şi-a meţinut poziţia de lider de piaţă după active, cu toate că a întregistrat o scădere a activelor totale cu 8,9%, până la 66,7 miliarde lei la 31 decembrie 2013, faţă de 73,2 miliarde lei, la finele anului trecut.

Citiți și despre: