BET, indicele principal al BVB, împlineşte 20 de ani

19.09.2017

BET (Bucharest Exchange Trading), indicele principal al pieței de capital românești, împlinește 20 de ani de existență pe 19 septembrie 2017. Lansat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe 19 septembrie 1997, BET a fost primul indice dezvoltat și totodată indicele de referință al pieței locale de capital. BET reflectă evoluția celor mai tranzacționate companii de pe Piața Principală a BVB, excluzând societățile de investiții financiare (SIF-uri). Criteriul principal de selecție al societăților incluse în indice este lichiditatea. Începând cu anul 2015, pentru selecție se aplică și criterii legate de transparența emitenților, calitatea raportărilor și a comunicării acestora cu investitorii.

Indicele BET și-a început istoria în urmă cu 20 de ani de la un nivel de 1.000 de puncte, cu 10 companii și o capitalizare de 443 milioane lei. De-a lungul timpului, 36 de companii au fost incluse în BET. Astăzi, indicele principal se află la 8.000 de puncte, include 13 companii cu o valoare de piață de peste 35 miliarde de lei.

„Investitorii care au fost în piață de la început și au crezut în dezvoltarea pieței de capital românești au fost răsplătiți cu randamente foarte bune. Indicele principal al bursei a crescut de peste patru ori din 2009 și până în prezent, companiile din BET distribuind în ultimii ani dividende consistente. Indiferent de trendul pieței, însă, cel mai important este ca investitorii să rămână activi la tranzacționare, în căutare de noi oportunități,” a declarat Lucian Anghel, președintele BVB.

Istoric, la un an din momentul lansării, BET avea să atingă minimul istoric: pe 24 septembrie 1998, indicele ajungea la cel mai scăzut nivel, de 281 de puncte. În contrapartidă, la aproape 10 ani de la momentul lansării, BET a atins maximul istoric: pe 24 iulie 2007, principalul indice al pieței de capital din România a avut 10.813 puncte la închiderea ședinței. Ulterior, evenimentele de pe scena financiară internațională din anul 2008 au condus la scăderi abrupte pe toate piețele de capital ale lumii, iar nivelul minim după această perioadă a fost atins în România pe 25 februarie 2009, când indicele BET avea un nivel de 1.887 puncte. Pe 18 septembrie 2017, BET a închis ședința aproape de nivelul de 8.000 de puncte, o creștere de 324% față de 2009.

Pe 22 septembrie 2014, BVB lansează indicele BET-TR, primul indice de tip total return, construit pe structura indicelui de referință al pieței, BET. Indicele BET-TR reflectă atât evoluția prețurilor companiilor componente, cât și dividendele oferite de acestea. De la un nivel de 4.910 puncte la lansare, BET-TR a încheiat ședința din 18 septembrie 2017 la un nivel de 10.600 de puncte. Practic, valoarea BET-TR s-a dublat în ultimii 3 ani.
Cel mai longeviv emitent din istoria BET este Banca Transilvania și se află în componența acestui indice de 17 ani. BRD – Groupe Societe Generale se află de 16 ani în BET, iar OMV Petrom de 15 ani.

La momentul lansării, cea mai mare pondere în indicele BET o avea Oltchim (25,58%). În prezent, doi emitenți au ponderi de aproape 20%: Banca Transilvania (19,99%) și Fondul Proprietatea (20%).
Componență indice BET 1997 și 2017

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) calculează și distribuie în timp real 8 indici proprii – BET, BET-TR, BET-XT, BET-XT-TR, BET-BK, BET-FI, BET-NG, BET Plus – precum și un indice dezvoltat împreună cu Bursa de Valori din Viena, indicele ROTX.

 

 

 

Citiți și despre: