Bittnet a finalizat preluarea Elian Solutions

26.07.2018

Bittnet (BNET) a încheiat cu succes negocierile și a semnat un contract de investiție cu Elian Solutions SRL. Prin această operațiune, Bittnet va deține un pachet majoritar de 51,0082% din companie. Mandatul de negociere și semnare a contractului a fost acordat conducerii Bittnet prin Hotărârea AGEA nr. 7 din data 25 aprilie 2018.

“Portofoliul Elian completează ca o mănușă gama de servicii IT și soluții securizate de cloud hibrid a companiei dendrio, integratorul din grupul Bittnet. Tipologia de proiecte pe care am colaborat din 2015 și până astăzi este cea pe care este concentrată strategia dendrio pentru 2018 – 2020: proiecte la cheie, de soluții IT cu valoare adăugată mare, livrate în regim as-a-service, cu infrastructuri hibride (on premise si in the cloud) care asigură scalabilitate și reziliență, în condiții de costuri similare sau mai mici”, a declarat Mihai Logofătu, CEO Bittnet.

Elian Solutions este o companie cu peste zece ani de experiență în furnizarea de servicii de implementare pentru sistemul ERP (Enterprise Resource Planning), Microsoft Dynamics NAV.

Soluția Elian permite companiilor să cunoască situația stocurilor, a creanțelor și datoriilor, să poată previziona, inter alia, cash-flow-ul, să urmărească producția, centrele de cost și multe altele. Compania, înființată de Iulian Motoi și Mihaela Ivancuța, are 15 angajați și în anul 2017 a obținut venituri de peste 3,5 milioane lei.

„Suntem încântați să parcurgem o nouă etapă a companiei noastre și să devenim parte a grupului Bittnet. Suntem convinși că prin această asociere vom putea crește performanțele, oferind clienților noștri servicii de integrare IT unice și de cea mai înaltă calitate”, a declarat Iulian Motoi, CEO  Elian Solutions.

Preluarea companiei se va realiza în două etape. În prima etapă, Bittnet va participa la majorarea capitalului social al Elian Solutions SRL cu o participație de 33.33%. În etapa a doua, fondatorii Elian Solutions vor vinde părți sociale suplimentare pentru ca Bittnet să ajungă la o deținere de 51.0082% în companie. Data estimată pentru finalizarea tranzacției este 31 august 2018.

Capitalul pentru această preluare a fost obținut de Bittnet printr-o oferta de obligațiuni corporative, BNET23, încheiată cu succes la începutul acestei luni. Compania a atras 4,7 milioane lei în cadrul unui plasament privat, capital folosit în scopul achiziționării unui pachet majoritar în compania Elian Solutions, precum și a unui pachet de 25% în Equatorial Gaming.

Elian Solutions reprezintă a doua achiziție pentru Bittnet. În ultima parte din 2017, grupul a preluat ceea ce anterior era cunoscut sub numele de GECAD NET de la antreprenorul Radu Georgescu. Compania a fost integrată în structura Bittnet și a trecut printr-un proces de rebranding, fiind la ora actuală cunoscută sub noul brand dendrio. dendrio Solutions SRL este o entitate juridică separată, în care Bittnet SA deține o participație de 100%.

„Ne așteptăm ca integrarea Elian Solutions să urmeze o cale similară cu cea a GECAD NET și anticipăm ca întregul proces să fie finalizat până la sfârșitul acestui an. Următorul proiect este investiția  în Equatorial Gaming, pentru a consolida structura de grup cu activități în domeniul educației și tehnologiei, structură care credem că ne va conduce la afaceri de 100 milioane lei în 2020””, a declarat Cristian Logofătu, CFO Bittnet.

 

 

 

Citiți și despre: