BNR a menţinut dobânda-cheia la 1,75%. Ce se întâmplă cu inflaţia?

05.08.2016

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în şedinţa de ieri, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar, precum şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, august 2016, document care va fi prezentat publicului într-o conferință de presă organizată în data de 8 august 2016.

Astfel, rata anuală a inflației a rămas în teritoriul negativ, dar a crescut cu 2,3 puncte procentuale în luna iunie a.c. (până la -0,7 la sută de la -3,0 în martie 2016), ca urmare a disipării efectului de runda I al extinderii cotei reduse a TVA de 9 la sută la toate produsele alimentare în iunie 2015. Menținerea ratei anuale a inflației în teritoriul negativ se datorează exclusiv efectului indus de reducerea cotei standard a TVA de la 24 la 20 la sută, începând cu 1 ianuarie 2016. Rata medie anuală a inflaţiei IPC s-a situat în luna iunie la nivelul de -2,0 la sută, iar indicele armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – a înregistrat o rată medie anuală de -1,7 la sută.

„Creșterea economică s-a accelerat în trimestrul I 2016, până la 4,3 la sută (variație anuală), ca urmare a expansiunii rapide a absorbției interne, în principal a cererii de consum, pe fondul creşterii veniturilor populaţiei, al relaxării conduitei politicii fiscale și al consolidării dinamicii creditului acordat sectorului privat. Din perspectiva ofertei, sectorul terțiar a devenit componenta cea mai dinamică, având contribuția preponderentă la creșterea produsului intern brut”, a anunţat BNR.

De asemenea, câștigul salarial mediu la nivelul economiei a înregistrat noi accelerări ale ritmului de creștere (în principal pe fondul unei noi etape de majorare a salariului minim brut pe economie), devansând semnificativ dinamica productivității muncii.

 

 

Citiți și despre:

  • BNR a menţinut dobânda de politică monetarăBNR a menţinut dobânda de politică monetară Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis menținerea dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii […]
  • BNR a redus dobânda-cheie la 3,25%BNR a redus dobânda-cheie la 3,25% În şedinţa de astăzi, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,25 la sută pe an, de la 3,50 la sută, începând cu data […]
  • Credite mai scumpe pentru români. BNR majorează dobânda-cheieCredite mai scumpe pentru români. BNR majorează dobânda-cheie În şedinţa de luni, 7 mai, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5 la sută pe an, de la 2,25 la sută. Decizia se […]
  • BNR a menţinut dobânda-cheie la 1,75%BNR a menţinut dobânda-cheie la 1,75% Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele, în sedinţa de ieri, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, gestionarea adecvată a […]
  • BNR menţine dobânda de politică monetarăBNR menţine dobânda de politică monetară Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, vineri, menținerea dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime […]