Stiri: Finante

BNR estimează o inflație negativă, în acest an

07.08.2015

BNR estimează, pentru acest an, o inflație de minus 0,3% și de 0,7% pentru finalul anului 2016, conform Raportului trimestrial asupra inflației prezentat de guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Estimările au fost calculate cu încorporarea pachetului de reduceri de taxe cuprins în actuala formă a Codului Fiscal, conform guvernatorului BNR.

Astfel, proiecția a fost revizuită în scădere cu 0,5 puncte procentuale pentru acest an și cu 1,2 puncte pentru anul 2016, față de estimările cuprinse în Raportul din mai. Atunci, Banca Naţională anunța o inflație de 0,2% pentru acest an și de 1,9% pentru 2016.

Mugur Isărescu afirma, în urmă cu câteva zile, că inflația se va menține în teritoriu negativ timp de trei trimestre și va reveni apoi în teritoriu pozitiv, însă va rămâne sub nivelul minim al intervalului de variație, până la începutul lui 2017.