BOA RBT își menține trendul ascendent înregistrat de la înființare

01.05.2017

Subsidiara românească a grupului BOA se află într-un proces continuu de investiții. BOA RBT, subsidiară a BOA Group, a fost înființată în anul 2014, la Arad, având ca domeniu de activitate producția de componente pentru industria de automotive.

„Primul an a fost dedicat calificării produselor și proceselor de către clienții BOA RBT, precum și obținerii certificării de calitate necesare în industria auto. Ulterior, au fost transferate noi linii de producție, urmând ca în 2017 capacitatea de producție instalată să ocupe aproximativ 80% din suprafața halei de producție”, declară Bogdan Ureniuc, plant manager în cadrul BOA RBT.

Grupul BOA este prezent atât pe piața de automotive, vehicule grele, aplicații industriale, aeronautice și militare, cât și în industria medicală/farmaceutică. Având sediul la Stutensee (Karlsruhe, Germania), BOA are opt fabrici aflate pe trei continente, precum și birouri de vânzări și service în toate țările industrializate.

Produse de calitate destinate industriei de automotive

Subsidiara românească BOA RBT produce furtune metalice flexibile destinate sistemelor de evacuare în cadrul industriei de automotive. Pe lângă acestea, compania fabrică și elemente de îmbinare (V-Clamps), utilizate în aplicații industriale și vehicule grele.

O preocupare permanentă a BOA RBT este tehnologia utilizată în activitatea de producție din cadrul fabricii, ceea ce determină calitatea produselor.

Subsidiara românească a BOA Group – BOA RBT – produce furtune metalice flexibile destinate sistemelor de evacuare în cadrul industriei de automotive, precum și elemente de îmbinare (V-Clamps), utilizate în aplicații industriale și vehicule grele.

„Produsele noaste îndeplinesc cele mai înalte standarde din industria de automotive. Furtunele metalice flexibile care leagă toba de eșapament de ansamblul motorului sunt garantate pentru minimum 400.000 km de utilizare. Produsele destinate heavy vehicle oferă o garanție de 1.000.000 km”, susține Bogdan Ureniuc.

În sectorul industrial, grupul BOA oferă elemente flexibile pentru aplicații în industria energetică, construcții navale, construcții feroviare, inginerie și motoare mari. Aplicații personalizate pentru compensarea dilatărilor sunt livrate în industria petrochimică, industria chimică, petrol sau conducte.

„Burdufurile și furtunele metalice rotunjesc întreaga gamă și ne permit să oferim produse de înaltă tehnologie pentru aplicații în vid, tehnologia semiconductorilor și tehnologii de rezonanță magnetică. Elementele flexibile produse de grupul BOA includ atât produse standardizate, cât și produse personalizate. Soluțiile individuale sunt dezvoltate în colaborare cu clienții noștri”, adaugă plant managerul BOA RBT.

Angajații, principalul avantaj competitiv

Conform conducerii companiei, angajații reprezintă principalul avantaj competitiv pe piața de automotive. Astfel, echipa BOA RBT, formată din145 de angajați și aflată într-un moment de continuă creștere, beneficiază de programe de formare profesională nu doar din punct de vedere tehnic, ci și din punct de vedere al dezvoltării personale.

„Credem cu tărie ca diferența față de concurență o pot face doar angajații noștri, de aceea programele de inovare și pregătire profesională constituie o prioritate pentru compania noastră”, menționează reprezentantul companiei.

„Credem cu tărie ca diferența față de concurență o pot face doar angajații noștri, de aceea programele de inovare și pregătire profesională constituie o prioritate pentru compania noastră”, menționează Bogdan Ureniuc, plant manager în cadrul BOA RBT.

În plus, cei 1.100 de angajați ai grupului asigură proiectarea, producția și distribuția de compensatoare flexibile, din inox, pentru gestiunea motoarelor, sisteme de evacuare a gazelor și echipamente auxiliare pentru autoturisme și vehicule comerciale din întreaga lume.

„Angajați calificați și motivați, care lucrează în echipe și care au responsabilități clare, reprezintă cheia atingerii obiectivelor noastre. Angajații beneficiază de programe de instruire în vederea utilizării metodelor de soluționare a problemelor, cu scopul de a menține un nivel ridicat al cunoștințelor și eficacității acestora. Prin înțelegerea clară a cerințelor specifice ale clienților (CSR) noștri și prin integrarea acestora în activitatea noastră, asigurăm, printr-un efort comun, satisfacția deplină a clienților noștri”, susține Bogdan Ureniuc, plant manager în cadrul BOA RBT.

Datorită unei echipe de angajați bine instruiți, produsele BOA îndeplinesc cele mai înalte standarde de calitate din industria de automotive.

Proces continuu de investiții

Alături de investițiile în pregătirea profesională a angajaților, BOA RBT investește și în îmbunătățirea procesului de producție, compania aflându-se într-un continuu proces de investiții pentru exploatarea maximă a infrastructurii existente.

Încă de la înființare, BOA RBT a avut o evoluție extraordinară, cifra de afaceri înregistrată la sfârșitul anului 2016 fiind de 76 milioane de lei

Ca o consecință a acestor programe de investiții, BOA RBT a înregistrat, în anul 2016, o cifră de afaceri de 76 de milioane de lei, realizând un profit net de 1,7 milioane de lei, compania menținând astfel tendința ascendentă înregistrată încă de la înființare. Pentru anul în curs, conducerea subsidiarei românești a grupului BOA estimează o creștere a rezultatelor financiare cu 21%, în comparație cu anul precedent.

 

 

Citiți și despre: