Bomboniera se mândrește cu produse unice și tehnologii de top

01.05.2014

Compania este singura care produce în România dropsuri fără zahăr și caramele umplute. Bomboniera este unul dintre cei mai dinamici producători de dulciuri din România. Asta chiar dacă societatea a fost înființată, cel puțin oficial, de curând, mai exact la finalul anului 2009. Cu o investiție de peste 2 milioane de euro în liniile de producție și o capacitate care depășește 220 de tone pe lună, conducerea companiei spune că unul dintre cele mai importante momente ale societății este cel de acum cinci ani, când compania mamă a fost împărțită în două societăți diferite. Bomboniera a preluat așadar activitatea de producție a dulciurilor atât de

Ciprian Scrieciu, director general Bomboniera

Ciprian Scrieciu, director general Bomboniera

cunoscute pe piața din țara noastră și nu numai. “Bomboniera SRL a fost înființată în octombrie 2009, prin divizarea firmei-mamă Saff Trading. Astfel, activitatea de producție a fost preluată de firma nou înființată, Bomboniera, iar Saff Trading a continuat să fie o firmă de import și distribuție produse alimentare”, ne-a declarat Ciprian Scrieciu , directorul general Bomboniera.

Fabrica, înființată în anul 2004, a devenit așadar, firesc, principalul punct de investiții pentru societate. “Avem investiții de aproximativ 2 milioane de euro, având, practic, trei linii de fabricație: dropsuri, caramele și caramele umplute. Tehnologia deținută este unică în România, având astfel posibilitatea obținerii unor produse singulare în țară, de o calitate superioară. Tehnologia modernă ne permite să obținem o mare varietate de produse, de cea mai bună calitate și la prețuri extrem de competitive. Suntem singurii producători din Romania care au în portofoliu dropsuri fără zahăr sau caramele umplute, produse care necesită tehnologii moderne și personal de înaltă calificare”, ne-a explicat directorul Bomboniera.

Portofoliu de produse

Conducerea Bomboniera spune că se acordă o atenție deosebită tuturor proceselor de producție și siguranței alimentare, care asigură o calitate ridicată. “Suntem acreditați ISO 22000, iar în prezent suntem în proces de implementare a International Food Standard. Portofoliul nostru actual este de 60 de produse proprii, însă avem și alte aproximativ 30 de sortimente, care se produc conform specificațiilor unor clienți”, ne-a povestit Ciprian Scrieciu, directorul general Bomboniera.

La ceas aniversar

Anul acesta marchează 10 ani de la începerea activității în fabrica de bomboane a companiei, iar conducerea Bomboniera spune că 2014 este și anul în care portofoliul de produse va fi completat cu noi sortimente. “În acest an, vom lansa (în luna mai) două noi sortimente de dropsuri, în paralel cu o actualizare a designului primelor sortimente de dropsuri produse în 2010. De asemenea, în a doua jumătate a anului vom avea trei noi tipuri de produse, vor fi o surpriză plăcută pentru consumatori. Cum în acest an aniversăm 10 de ani de la începerea activității de producție, o să avem un an plin de surprize, sperăm noi cât mai dulci, pentru toți consumatorii noștri”, ne-a declarat Ciprian Scrieciu. Acesta a adăugat faptul că cele mai solicitate produse sunt în țara noastră dropsurile. “Dropsurile sunt cele mai solicitate produse, urmate de caramele. În România sunt căutate în special produsele care au un preț mai mic, pe când la export sunt preferate produsele de o calitate superioară, cu ambalaje premium”, ne-a declarat conducerea companiei.

Bomboanele românești ajung în SUA

Bomboniera exportă în prezent produsele sale în peste 15 țări, iar planurile de viitor includ extinderea numărului statelor în care ajung produsele companiei. “În acest moment, exportăm produsele noastre în Olanda, Italia, Grecia, Suedia, Finlanda, Letonia, Lituania, Estonia, Ungaria, Rusia, Bulgaria, Serbia, Israel, Palestina, Japonia, Taiwan, urmând ca, din acest an, să intrăm și pe piețele din Germania, Egipt, Canada, Statele Unite ale Americii, China, Marea Britanie, Orientul Mijlociu și chiar țări extrem de îndepartate, cum ar fi Chile sau Australia!”, ne-a declarat directorul general Bomboniera.

Creștere de 10 – 15%

Anul trecut, Bomboniera a avut o cifră de afaceri de aproximativ 2 milioane de euro, iar pentru acest an este preconizată o creștere de 10 – 15 procente. Cu toate acestea, 2013 nu a fost unul lipsit de greutăți pentru societate. “Anul trecut a fost un an mai bun decât precedenții, însă problemele din piața internă, în special concurența neloială și scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, nu ne-au permis să ne atingem toate obiectivele propuse. Anul acesta, ne continuăm expansiunea pe piețe externe, având ca obiectiv câștigarea a cel puțin cinci noi piețe. De asemenea, vom stimula consumul intern, astfel încât să ne consolidăm poziția de lideri ai pieței de dropsuri și caramele din România”, ne-a declarat Ciprian Scrieciu , directorul general Bomboniera.

 

Canale de distribuție

“În acest moment, lucrăm cu distribuitori zonali (locali) specializați, precum și cu rețelele de comerț modern (cash & carry, hipermarket, supermarket). Există încă un mare potențial de creștere, întrucât nu avem contracte cu toți retailerii”, ne-a declarat Ciprian Scrieciu , directorul general Bomboniera.

 

Citiți și despre: