Brico Depôt demarează procesul de integrare al portofoliului după preluarea Praktiker

06.02.2018

Brico Depôt România, parte a grupului Kingfisher, a anunţat că a demarat planul de integrare și consolidare a activității operaționale pe piața locală, vizând o acoperire națională prin oferta combinată de produse disponibile offline și online.

Procesul de integrare va fi unul de durată și va fi implementat în mai multe etape. Prima etapă constă în adaptarea și optimizarea activității operaționale a portofoliului actual de magazine, cu scopul de a îmbunătăți experiența de cumpărare a clienților, inclusiv prin implementarea unor soluții IT care să susțină obiectivele de business ale companiei. Astfel, clienții își vor putea face cumpărăturile din magazine mai bine organizate, cu stocuri adaptate cererii și vor avea acces la game noi de produse. Preluarea Praktiker continuă demersul grupului Kingfisher de a transforma piaţa de amenajare a locuinţei din România prin extinderea la nivel național.

„Avem încredere că prin aceste schimbări vom putea satisface mai bine nevoile clienților noștri, care vor avea acces la noi game de produse Kingfisher în magazine mai bine organizate. Obiectivul nostru este ca, pe termen mediu, să facem oferta noastră disponibilă oricărui client din România, indiferent unde locuiește, atât prin rețeaua de magazine fizice, cât și printr-o platformă de vânzări online”, a spus Adela Smeu, CEO Brico Depôt România.

Procesul de integrare Praktiker implică, de asemenea, optimizarea proceselor companiei pentru a obține o creștere a eficienței în viitor. În urma unei analize atente, planul de integrare include și închiderea a trei magazine Praktiker în acest an, până la sfârșitul lunii mai, respectiv Bacău, Ploiești și Focșani. Brico Depôt a prevăzut deja un plan de suport și integrare a cât mai multor angajați în rețeaua de magazine existentă.

„Înțelegem impactul pe care această decizie îl are asupra colegilor noștri și le oferim sprijin în găsirea altor oportunități de angajare pe piața locală, dar și posibilitatea de a lucra în alte magazine Praktiker sau Brico Depôt”, a mai spus Adela Smeu.

 

 

 

 

Citiți și despre: