Bursa de Valori Bucureşti are un nou director general

29.11.2017

Noul director general al Bursei de Valori București (BVB) este Adrian Tănase, a anunțat Investors Club, într-un comunicat de presă. Astfel, într-un context sensibil al României, caracterizat de scăderea investițiilor străine cauzată de impredictibilitatea politicilor fiscale, de imaginea suferindă a țării pe plan extern, atât la Bruxelles, cât și la Washington, piața de capital din România primește o veste bună, numirea lui Adrian Tănase în poziția de director general al Bursei de Valori București.

Alegerea lui Adrian Tănase de către Consiliul de Administrație al BVB reprezintă un moment și un motiv de bucurie pentru comunitatea investitorilor de pe piața de capital, Investors Club.

„Considerăm că experiența acumulată pe piața de capital în cei 20 ani de activitate îi vor ghida alegerile pentru trecerea BVB la nivelul următor, statutul de piață emergentă. Știm că are sub tutelă un mixt provocator: planul pe termen lung al BVB, problemele economice din această perioadă, rezultatul implementărilor directivelor EU de anul viitor, colaborarea tot mai intensă cu mediul de business, respectarea Codului de Guvernanță Corporativă al BVB, programele de cultura investițională”, se arată în comunicatul citat.

Adrian Tănase îl înlocuiește în funcție pe Ludwik Sobolewski, cel care a notificat BVB, în data de 27 octombrie, cu privire la demisia sa din funcția de director general al societății.

 

 

 

 

Citiți și despre: