BVB sprijină educaţia financiară şi antreprenorială

01.03.2017

Bursa de Valori București (BVB) împreună cu Rotary International District 2241 România și Moldova au semnat un acord de parteneriat în virtutea căruia cele două instituții vor contribui la dezvoltarea educației în arii precum economia, investițiile financiare și antreprenoriatul prin programe de mentorat destinate tinerilor și nu numai.

„Suntem foarte bucuroși pentru că am semnat acest parteneriat cu Rotary International District 2241 România și Moldova, deoarece acesta continuă eforturile noastre pentru îmbunătățirea educației financiare și pentru încurajarea inițiativelor antreprenoriale în România. Încurajăm și alte organizații, asociații și chiar companii să urmeze pașii Clubului Rotary și să își susțină membrii și angajații prin participarea la cursuri gratuite de educație financiară și piață de capital. Împreună, avem o șansă mai mare de reușită”, a declarat Lucian Anghel, președintele consiliului de administrație al BVB.

Parteneriatul a fost semnat marți, 28 februarie 2017, de către Mircea Solovăstru, Guvernatorul Rotary International District 2241 România și Moldova, și Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori București.

După cum este precizat în acordul de cooperare, pe parcursul anului 2017, Bursa de Valori București va organiza o serie de seminarii educaționale și întâlniri alături de Clubul Rotary, în cadrul cărora BVB va prezenta membrilor Clubului Rotary activitatea, proiectele și programele sale. Aceasta implică organizarea de seminarii educaționale „Fluent în Finanțe” în țară, precum și un proiect pilot educațional „Invest Quest”, care va fi organizat la București în perioada 29 martie – 26 aprilie 2017. Proiectul Invest Quest va consta în 5 întâlniri, fiecare de aproximativ 2 ore, în care vor fi dezbătute subiecte legate de educație antreprenorială și investiții financiare. Printre speakerii proiectului se regăsesc: Cristian Logofătu (Director Financiar, Bittnet Systems), Cosmin Mălureanu (Director general, Ascendia), Adrian Mitroi (CFA, MBA, Lector universitar), Sergiu Neguț (Business Angel) și Dan Rusu (Analist financiar senior, Banca Transilvania).

„Programul pe care l-am elaborat a fost proiectat pentru cooperarea în cadrul rețelei rafinate a membrilor Clubului Rotary România. Se bazează pe inițiativele strategice derulate de BVB pentru investitori, intermediari financiari profesioniști și antreprenori și servește obiectivului nostru de a crea grupuri de competențe, abilități și cunoștințe. Suntem mândri că această nouă linie originală a serviciilor BVB va fi implementată în parteneriat cu una dintre cele mai renumite organizații internaționale non-guvernamentale”, a declarat Ludwik Sobolewski, Directorul general al BVB.

Seminariile Invest Quest sunt gratuite și se adresează tuturor persoanelor, conform motto-ului Rotary „A servi mai presus de sine însuși” prin care rotarienii susțin și oferă societății inițiative culturale, sociale și medicale. Numărul de locuri la fiecare modul este limitat la 50.

Persoanele interesate își pot rezerva un loc pentru modulele individuale:

Modulul 1: Banii fac lumea să se învârtă va avea loc pe 29 martie, de la ora 19:00 – rezervă-ți locul acum
Modulul 2: Când antreprenoriatul și investițiile se întâlnesc va avea loc pe 5 aprilie, de la ora 19:00 – rezervă-ți locul acum
Modulul 3: Lumea investițiilor, va avea loc pe 12 aprilie de la ora 19:00 – rezervă-ți locul acum
Modulul 4: Cum se scrie o poveste de succes la Bursa de Valori București? va avea loc pe 19 aprilie, de la ora 19:00 – rezervă-ți locul acum
Modulul 5: Cum să-ți vinzi ideea și cum să-ți planifici viitorul? va avea loc pe 26 aprilie, de la ora 19:00 – rezervă-ți locul acum

Adițional modulelor educaționale, o competiție de tranzacționare virtuală demonstrativă se va derula în perioada 5 aprilie – 31 mai (8 săptămâni), cu scopul de a oferi participanților o experiență similară celei de a tranzacționa real pe platforma de tranzacționare Arena-XT a BVB. Înscrierea la seminar este condiționată de participarea la minimum 2 module educaționale. Câștigător va fi concurentul care obține cel mai bun randament pentru un portofoliu virtual de 20.000 de lei, iar premiul de 5.000 de lei va fi oferit de Clubul Rotary.

„Mandatul de Guvernator Rotary 2016 – 2017 stă sub semnul educației. Încă de la preluarea mandatului, din iulie 2016, am încurajat cluburile din cadrul District 2241 România și Republica Moldova să pună accentul pe educație, indiferent de vârstă sau de pregătirea celor care beneficiază de programele noastre. În această linie se înscrie și colaborarea pe care o avem acum cu Bursa de Valori București prin care îi încurajăm pe tineri, dar și pe rotarienii din alte domenii de activitate decât cel al pieței de capital, să descopere un subiect poate prea puțin promovat în societatea românească. Prin implementarea proiectului vom avea ocazia să punem la dispoziția pieței de capital oameni noi ce își pot aprofunda cunoștințele și care pot deveni viitori profesioniști din ringul bursei”, a declarat Mircea Solovăstru, Guvernator, Rotary International District 2241 România și Moldova.

 

 

Citiți și despre: