Campionatele Naționale de Gimnastică Aerobică, difuzate live de Axis Communications

26.10.2017

România este cotată lider pe plan mondial în Gimnastica Aerobică, disciplină sportivă la care, până în prezent, s-au câștigat numeroase medalii europene și mondiale. Astfel, cu ocazia organizării Campionatelor Naționale de Gimnastică Aerobică 2017, Axis Communications, lider global în echipamente video de rețea, va transmite live competiția.

Evenimentul, care va avea loc în perioada 28-29 octombrie 2017, la Sala Polivalentă  a Complexului Olimpic “Sydney 2000” din Izvorani, județul Ilfov,  va putea fi urmărit live pe Facebook și YouTube, accesul fiind liber.

Pentru transmiterea live a evenimentului vor fi folosite camere de rețea cu capabilități Full HD. Prevăzute cu tehnologie Lightfinder, acestea nu numai că se descurcă admirabil în condițiile unor scene cu desfășurare rapidă, precum cele din lumea sportului, dar dispun și de o sensibilitate imbatabilă la lumină, astfel că fidelitatea culorilor este menținută aproape în orice condiții de iluminare ambientală. Foarte importantă este și abilitatea camerelor Axis de a transmite imaginile filmate direct în mediul online, fără a necesita tehnică de calcul adițională, pe baza aplicației dezvoltate de NetRex. Astfel, aplicația CamStreamer facilitează transmisia live pe platforme dedicate, precum YouTube sau Facebook, fără echipamente suplimentare sau operații de configurare complexe.

Competiția va reuni sportivi medaliați la Campionatele Europene de Gimnastică Aerobică din Ancona, Italia și va debuta pentru public sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 10.00, printr-o festivitate de deschidere. După aceasta, se vor desfășura concursurile individuale masculin și feminin categoria a II-a, concursul perechi categoria seniori, concursul trio categoria a III-a, concursurile individuale feminin și masculin categoria I și concursul grup categoria a II-a. Duminică, 29 octombrie, de la ora 11.00 vor avea loc concursurile perechi categoriile a III-a, a II-a și I, concursurile individuale feminin și masculin categoria seniori, concursul grup categoria a III-a și concursurile trio categoria a II-a și I. Fiecare concurs din competiție va avea o festivitate de premiere, iar la sfârșitul evenimentului va fi organizată o festivitate de închidere.

 

 

Citiți și despre: