Carmeuse, lider în industria varului și calcarului

01.10.2016

Carmeuse România deține cea mai bună tehnologie în domeniul în care activează. Carmeuse Holding și-a început activitatea pe piața din România în anul 2000, prin achiziția fabricii de var de la Câmpulung. Ulterior, Carmeuse a mai achiziționat fabrica de var de la Chișcădaga – Deva, pe cea de la Fieni și cariera de calcar de la Pojoga, demarând un amplu program de modernizare în toate cele trei locații. Astfel, acestea se află, în prezent, la cel mai bun nivel tehnic, având totodată cea mai bună tehnologie din această industrie.

„În toate acțiunile noastre, fie că e vorba de parteneri, comunitățile locale, agenții ale statului, angajați și, nu în ultimul rând, cei care beneficiază de produsele noastre, ne lăsăm ghidați de cele cinci valori principale ale noastre: termen lung, eficiență, responsabilitate, respect, calitate”, declară Marius Năstase, Country Coordinator Carmeuse România.

Portofoliu de produse naturale

Carmeuse oferă o gamă largă de produse pe bază de var și calcar, produse special dezvoltate pentru a asigura cele mai bune rezultate în aplicațiile în care sunt folosite.

„Datorită unităților de producție foarte moderne, specialiștilor noștri și investițiilor importante în cercetare și dezvoltare, am reușit să dezvoltăm o gamă variată de produse care se adresează unor multitudini de aplicații. Astfel, deservim piața materialelor de construcții, siderurgie, construcții de drumuri, tratarea apelor și a gazelor de ardere, agricultură”, susține Marius Năstase.

Carmeuse oferă o gamă variată de produse dezvoltate pentru a asigura cele mai bune rezultate: soluții naturale, cu focus pe cei 3 piloni ai sustenabilității companiei –  Prosperitatea – Oamenii – Planeta.

Produsele dezvoltate de Carmeuse sunt soluții naturale, iar conducerea companiei intenționează să extindă în continuare portofoliul de produse, să se adapteze specificului și nevoilor fiecărui client, lucru posibil numai cu ajutorul unei echipe de angajați bine pregătiți și instruiți, echipă care în acest moment numără 160 de persoane, în cele 4 puncte de lucru și sediul central din Brașov.

„În general suntem foarte atenți cu angajații noștri. Reușim astfel să avem o foarte bună retenție a personalului. Avem mulți angajați care lucrează în această firmă de când am preluat fabricile. Încercăm să dezvoltăm competențele lor prin training-uri interne sau externe. Este foarte clar că ceea ce se cere astăzi de la ei este la cu totul alt nivel decât acum 15 ani. Profilul angajatului nostru s-a schimbat”, menționează dl. Năstase – Country Coordinator.

În plus, datorită locațiilor și distribuției acestora, Carmeuse are acoperire pe tot teritoriul României, însă nu exclude și investirea în alte locații.

Preocupare pentru viitor

Cele cinci valori care stau la baza tuturor deciziilor luate în cadrul companiei – termen lung, eficiență, responsabilitate, respect și calitate – demonstrează profesionalismul societății față de parteneri, angajați și comunitate.

„Din acestea ce se poate înțelege este că tratăm lucrurile cu seriozitate, încercăm să avem o dezvoltare bazată pe o fundație sănătoasă, avem grijă de clienții noștri, angajații noștri, de comunitățile în care ne derulăm activitatea, de mediul înconjurător și avem produse de calitate cu care încercăm să satisfacem la cel mai înalt nivel nevoile partenerilor noștri”, adaugă Country Coordinator-ul Carmeuse.

„Suntem destul de implicați în comunitățile unde ne desfășurăm activitatea. Pentru aceasta, prin Fundația Carmeuse încercăm să ne aducem aportul nostru în  promovarea educației și formarea copiilor aflați în dificultate”, declară Marius Năstase.

De aceea, compania a pus bazele unei fundații – Fundația Carmeuse – prin intermediul căreia ajută persoane aflate în dificultate, punând însă accentul pe educație. Astfel, împreună cu școlile din comunitățile în care este prezentă, Carmeuse încearcă să organizeze activități alternative pentru a ridica gradul de educare al tinerilor.

„Noi considerăm că educația are un rol principal în dezvoltarea noastră ca oameni și în progresul societății, astfel că am demarat o serie de programe împreună cu școlile și liceele din aceste zone”, completează Marius Năstase, administratorul companiei.

Planuri de consolidare economică

„Domeniul nostru este într-o continuă transformare. Varul este un produs versatil și trebuie să fim foarte atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Mediul de business este în continuă schimbare, iar asta a condus la dezvoltarea unor domenii noi sau la încetinirea unora tradiționale”, mai spune Country Coordinator-ul Carmeuse în Romania.

De aceea, majoritatea investițiilor realizate de companie – derulate sau în curs de derulare – sunt canalizate pe diversificarea produselor clienților sau în a produce mai eficient.

Planurile de viitor ale companiei Carmeuse România vizează atât dezvoltarea pe noi segmente de business, cât și continuarea dezvoltării portofoliului de produse.

În plus, cu toate că cifra de afaceri înregistrată la sfârșitul anului 2015 – de 22 de milioane de euro – a fost în creștere față de anul precedent, 2016 este considerat de conducerea companiei ca fiind un an de consolidare pentru a pregăti creșterea viitoare.

Această consolidare economică este cu atât mai importantă cu cât planurile de viitor ale companiei vizează dezvoltarea pe noi segmente de business și dezvoltarea de noi produse. „Încercăm să le oferim nu doar produse, ci și soluții complete pentru satisfacerea nevoilor clienților noștri”, încheie Marius Năstase.

 

 

Citiți și despre:

  • Carpatcement Holding, premiată de CCIRCarpatcement Holding, premiată de CCIR Carpatcement Holding fost premiată de către Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) cu „Premiului Naţional” (locul I) în domeniul fabricării cimentului, varului, ipsosului şi articolelor din beton, la […]
  • Exporturi de sare de milioane de euro pentru România Exporturi de sare de milioane de euro pentru România Exporturile de sare reprezintă un segment foarte bun pentru România, anual Salrom, singurul producător de sare autohton, exportă în fiecare an cantități de sare de circa 20 de milioane de euro. Astfel, […]
  • Pyronova IS Romania, un deceniu de activitatePyronova IS Romania, un deceniu de activitate Pyronova oferă o gamă variată de soluții și sisteme de protecție împotriva incendiului. Înființată în anul 2006, Pyronova IS Romania este o filială a companiei-mamă Pyronova din Slovacia, având ca domeniu de […]
  • Siceram, singurul producător autohton de țigle ceramiceSiceram, singurul producător autohton de țigle ceramice Compania va finaliza o nouă linie de producție până la sfârșitul anului. Domeniul construcțiilor a avut un început de an dificil, principala cauză fiind condițiile meteorologice, ceea ce a determinat un ritm […]
  • Elis Pavaje se dezvoltă strategic în 2017Elis Pavaje se dezvoltă strategic în 2017 Compania a inaugurat în acest an a treia unitate de producție. Anul 2017 a fost un an de consolidare a poziției de lider pentru producătorul de pavele Elis Pavaje, ca parte a strategiei de dezvoltare […]