Casa Rusu inaugurează un nou magazin

16.10.2014

Casa Rusu, divizia de retail a producătorului de mobilă Rus Savitar, a anunţat că va deschide mâine un nou magazin în galeria centrului comercial cora Alexandriei. Unitatea va avea 1.000 de metri pătrați, iar investiţia în amenajarea noului magazin se ridica la  400.000 de euro.

„Succesul înregistrat până în prezent grație acestui parteneriat precum și necesitatea unui magazin Casa Rusu în această zonă din București sunt principalele motive pentru care inaugurăm un nou magazin propriu în cora Alexandriei. Magazinul pune la dispoziția cumpărătorilor cele mai moderne soluții de mobilier, care se disting prin varietate, funcționalitate și confort sporit”, a afirmat Cristian Rusu, proprietarul Casa Rusu.

Acesta este cel de-al doilea magazin pe care compania îl deschide într-un centru comercial cora, după ce în 2013, Casa Rusu a inaugurat magazinul din cora Brătianu Constanța.

„Suntem foarte încântați de colaborarea noastră cu Casa Rusu, un partener foarte important pentru Galericom. Suntem convinși că deschiderea Casa Rusu la cora Alexandriei va aduce un plus de valoare centrului comercial, însemnând, de asemenea, o soluție excelentă pentru clienți în ceea ce privește oferta de mobilă și decorațiuni din zonă. Parteneriatul nostru va continuă cu o nouă deschidere Casa Rusu, anul viitor la cora Bacău”, a afirmat Serge Monnerat, director Galericom, companie parte a cora România, care administrează galeriile comerciale ale retailerului.

Citiți și despre:

  • Casa Rusu deschide un nou magazin în BucureştiCasa Rusu deschide un nou magazin în Bucureşti Casa Rusu va deschide săptămâna viitoare cel de-al patrulea magazin din Capitală, sub un nou concept. Uniteatea este situată în zona de Est a Bucureștiului, în Cadrul Centrului Comercial Carrefour Colentina, […]
  • Casa Rusu a deschis un nou magazin în PiteștiCasa Rusu a deschis un nou magazin în Pitești Casa Rusu, divizia de retail a producătorului de mobililă Rus Savitar, a deschis astăzi un nou magazin propriu în Pitești. Având o suprafața de 3000 metri pătrați, magazinul va fi amplasat în Jupiter City […]
  • Un nou magazin JYSK se deschide în AradUn nou magazin JYSK se deschide în Arad Retailerul de mobilă şi decoraţiuni JYSK România va inaugura un nou magazin în Arad, unitatea fiind cea de-a doua din acest oraş și cel de-al 24-lea magazin din țară. Având o suprafață de 1050 metri pătraţi […]
  • English Home a deschis un magazin în Plaza RomâniaEnglish Home a deschis un magazin în Plaza România Retailerul English Home a inaugurat al treilea magazin din Capitală în incinta Plaza România, unde își așteaptă clienții cu reduceri de 50%. Suprafața noului magazin, aflat la parterul mall-ului, este de […]
  • Primul H&M din Piatra Neamț a fost deschis în centrul comercial WinmarktPrimul H&M din Piatra Neamț a fost deschis în centrul comercial Winmarkt Primul magazin H&M din Piatra Neamț a fost inaugurat ieri, aceasta fiind deschis în cadrul reţelei de centre comerciale Winmarkt. Magazinul H&M este localizat pe 2 niveluri, cu o suprafață de peste […]