Câte mall-uri au fost deschise în 2016?

26.01.2017

Peste 40% din stocul de retail modern din afara Capitalei este concentrat în doar șase orașe, Timișoara fiind cel mai dezvoltat oraș, după Bucureşti, pe segmentul spațiilor moderne de retail, potrivit DTZ Echinox.

Stocul de retail modern din afara Bucureștiului era, la finele anului 2016, de 2.3 milioane de mp, reprezentând aproximativ 65% din totalul existent în ţara noastră.

Primele șase orașe din România după numărul de locuitori, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova și Brașov, considerate orașe primare, au un stoc de retail modern cumulat de 923.000 mp, reprezentând 40% din stocul total existent în afara Bucureştiului.

„Această concentrare a proiectelor de retail în orașele mari, cu o putere de cumpărare ridicată, este normală, dar ne arată totodată potențialul de dezvoltare în orașele mai mici. Pe fondul unei creșteri generale a puterii de cumpărare, observăm că unii retaileri au început să își îndrepte atenția chiar și către orașe cu 30-40.000 de locuitori, care până de curând nu prezentau interes pentru aceștia. Dacă trendul pozitiv al economiei se păstrează, ne așteptăm ca în următorii trei – patru ani în fiecare oraș de peste 30.000 de locuitori să fie dezvoltată cel puțin o galerie comercială care să acopere nevoile primare de retail modern”, a spus Bogdan Marcu, Partener Retail Agency DTZ Echinox.

În 2016, un total de 140.000 mp de spații de retail modern au fost livrate, în afara Bucureștiului. Cel mai mare proiect deschis este Shopping City Timișoara, care a fost completat în primăvara anului trecut cu o suprafață de retail și entertainment de 41.000 mp, după ce în toamna anului 2015 fusese deschis magazinul Carrefour și galeria comercială adiacentă.

Alte proiecte livrate anul trecut sunt Shopping City Piatra Neamț, Satu Mare Shopping Plaza, Mercur Craiova, galeria comercială dezvoltată de InterCora la Tulcea, precum și extensiile proiectelor Coresi Brașov și City Park Constanța.

Ce mall-uri se deschid în 2017

În jur de 130.000 mp de spații moderne de retail sunt programați pentru livrare în 2017, cel mai mare proiect anunțat fiind Râmnicu Vâlcea Mall, un centru comercial dezvoltat de NEPI, care va avea o suprafață închiriabilă de 28.000 mp.

Având un total de 220.000 mp, Timișoara este cel mai bine dezvoltat oraș din afara Bucureștiului din punct de vedere al spațiilor comerciale moderne, urmat de Constanța și Iași, cu 194.000 mp, respectiv 160.000 mp.

Conform studiului, orașele secundare, cu o populație cuprinsă între 150.000 și 250.000 de locuitori (Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad și Pitești), au un stoc total de 607.500 mp, reprezentând 27% din stocul total de retail modern din orașele regionale. Oradea și Pitești sunt singurele orașe secundare care înregistrează, la finalul lui 2016, un stoc de retail modern de peste 100.000 mp.

Circa 33% din stocul total de retail modern existent în afara Capitalei se află în 15 orașe considerate terțiare (cu o populație cuprinsă între 60.000 și 150.000 de locuitori). Din punct de vedere al densității spațiilor moderne de retail la mia de locuitori, din cele 15 orașe terțiare, Suceava înregistrează cea mai ridicată valoare – 1.170 mp.

 

 

Citiți și despre: