Câte spitale de stat existau în România, la finele anului 2017?

02.07.2018

În anul 2017, activitatea din sistemul sanitar (public şi privat) s-a desfăşurat în peste 60 mii unităţi sanitare (49 mii de unităţi sanitare în mediul urban şi 11 mii unităţi sanitare în mediul rural), conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Pe principalele categorii de unităţi, reţeaua sanitară a dispus în anul 2017 de: 576 spitale, față de 567 spitale în anul 2016, 823 de centre de diagnostic şi tratament, centre medicale şi centre de sănătate, în creștere cu 19 unități față de anul 2016, 461 de ambulatorii de specialitate şi ambulatorii integrate spitalelor, în scădere cu 8 unități față de anul 2016, peste 41 de mii de cabinete medicale față de 40 de mii de cabinete în anul 2016.

Rețeaua de laboratoare medicale și rețeaua farmaceutică nu au înregistrat diferențe semnificative față de anul precedent, furnizând servicii prin intermediul a 6,3 mii laboratoare medicale şi laboratoare de tehnică dentară, şi 9,7 mii farmacii, drogherii şi puncte farmaceutice. Dintre cele 576 de spitale care și-au desfășurat activitatea în anul 2017, numai 338 sunt unități medicale mari (cu peste 100 de paturi), iar 166 sunt unități medicale mici (cu mai puțin de 50 de paturi).

Medicina primară

Medicina primară, asigurată prin reţeaua de cabinete medicale de familie, reprezintă primul contact al populaţiei cu sistemul sanitar, atât pentru diagnosticarea şi tratarea unor boli, cât şi pentru realizarea examenelor medicale preventive. Cele mai multe cabinete de medicină de familie au funcţionat în mediul urban, 6,6 mii cabinete comparativ cu 4,5 mii cabinete în mediul rural, la fel ca și în anul 2016.

În mediul rural, unui cabinet de medicină de familie i-au revenit de 1,3 ori mai mulţi locuitori (aparținând populaţiei rezidente) comparativ cu un cabinet din mediul urban.

Asistenţa medicală ambulatorie

Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate este asigurată prin unităţi specializate de tipul ambulatoriilor de specialitate, centrelor medicale şi stomatologice, policlinicilor, centrelor de diagnostic şi tratament, al altor unităţi medicale, unități care sunt situate, în majoritate, în mediul urban. Reţeaua cabinetelor medicale independente de specialitate şi cea a cabinetelor stomatologice independente – parte a sistemului de asigurare a asistenţei medicale ambulatorii – este situată, de asemenea, în cea mai mare parte în mediul urban.

În timp ce în mediul urban au funcţionat10,7 mii cabinete medicale independente de specialitate, în rural numărul acestora a fost de 26 ori mai mic, respectiv, de numai 403 de cabinete.

În consecință, ca și în anul 2016, numărul de locuitori1 care a revenit unui cabinet medical independent de specialitate a fost de 23 ori mai mare în mediul rural, față de mediul urban.

În anul 2017, la 10.000 locuitori în mediul rural au revenit, ca și în anul 2016, în medie, numai 0,4 cabinete medicale independente de specialitate comparativ cu 10,1 cabinete în mediul urban în anul 2017 și 9,8 cabinete în anul
2016.

Internare

Cele aproximativ 570 de spitale care au funcţionat în anul 2017 au dispus, la fel ca și în anul 2016, de 132 mii paturi pentru internare continuă (122 mii de paturi în mediul urban şi aproape 10 mii de paturi în mediul rural) şi au acordat asistenţă medicală unui număr de 4,2 milioane de pacienţi internaţi. Durata medie de spitalizare a fost de 7,4 zile/pacient internat în spital.

Personalul medico-sanitar

Din punct de vedere al asigurării cu personal medico-sanitar, în anul 2017 sistemul de sănătate a dispus de 58,6 mii medici, în creștere cu 1,3 mii medici față de anul 2016; de 15,7 mii medici dentişti, în scădere cu aproximativ 800 de medici dentiști față de anul 2016; de 17,8 mii farmacişti, în creștere cu aproximativ 600 de farmaciști față de anul precedent; de 142,1 mii personal cu pregătire sanitară medie, în creștere cu 4,9 mii față de anul 2016 şi de 69,4 mii personal sanitar auxiliar, în creștere cu 3,1 mii față de anul 2016. Structura personalului sanitar este preponderent feminină, ponderea femeilor în rândul medicilor și al medicilor dentişti fiind de peste două treimi, iar în rândul farmaciștilor de 90,0%.

Un număr de 1,6 mii fiziokinetoterapeuți şi 14,6 mii asistenţi medicali cu studii superioare au asigurat îngrijirea medicală în unităţile din sistemul sanitar public şi privat în anul 2017, față de 1,4 mii fiziokinetoterapeuți și 13,8 mii asistenţi medicali cu studii superioare în anul 2016.

Distribuţia personalului sanitar pe medii de rezidenţă este determinată de repartizarea teritorială a unităţilor sanitare, păstrându-se discrepanțele majore existente.

Din totalul medicilor, o cincime au fost medici de familie, aproape două treimi dintre aceştia desfăşurându-și activitatea în mediul urban.

În anul 2017, la fel ca în anul precedent, discrepanţele pe medii de rezidenţă privind asigurarea populaţiei cu personal medical sunt evidențiate de numărul mai mare de locuitori (aparținând populației rezidente) care au revenit unui cadru medico-sanitar, astfel: în mediul rural au revenit de 8 ori mai mulți locuitori unui medic, de 6 ori mai mulţi locuitori unui medic dentist și de 4 ori mai mulţi locuitori unui farmacist, față de mediul urban.

 

 

 

 

Citiți și despre: