Câți bani au cheltuit românii în vacanțale de Revelion?

04.01.2016

Românii care au ales să petreacă Revelionul în stațiunile montane din România sau din afara țării au cheltuit în jur de 36 de milioane de euro. Astfel, conform estimărilor Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), peste 147.000 de români și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în scădere cu 3,5% față de anul trecut, cheltuind circa 140 milioane de lei, cu 1,5% mai puțin comparativ cu anul precedent. În străinătate au călătorit, prin intermediul agențiilor de turism, pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, din acest an, aproape 8.200 de turiști, în scădere cu 5% față de anul trecut. Aceștia au cheltuit în afara țării, numai pentru servicii turistice, 4,8 milioane euro, sumă aproximativ egală cu cea din anul anterior.

”Sfârșitul de an a fost marcat de evenimente politice, economice și sociale atât pe plan intern cât și extern, care i-au afectat pe românii și i-au determinat să reconsidere deplasările, în perioada sărbătorilor de iarnă, fapt dovedit de scăderea numărului de turiști”, au afirmat reprezentanții FPTR.

Astfel, și în acest an se va menține tendința a turiștilor de a alege mai ales destinații din România, tendință care se va păstra pe tot parcursul anului 2016, datorită conjuncturii politice internaționale și a siguranței pe care o oferă țara noastră ca destinație de vacanță.

Chiar dacă destinațiile cu tradiție au fost arhipline, la nivel național s-a înregistrat o scăderea a numărului de turiști, cu aproximativ 3,5% față de anul trecut.

Cel mai mare număr de locuri vândute se înregistrează în turismul rural, unde 52.000 de turiști au preferat să-și petreacă Revelionul la pensiuni, însă cu 8% mai puțin față de anul trecut.

În zonele montane, 36.000 de persoane au optat să-și petreacă vacanța de Revelion, în scădere cu 2% față de anul trecut.

Pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile orașe ale României, au plătit peste 30.000 de persoane în scădere cu aproximativ 5% față de anul anterior, spun reprezentanții industriei.

Tarifele percepute în perioada sărbătorilor au crescut față de anul anterior cu 5%. Astfel, romanii au cheltuit peste 140 milioane de lei pentru achiziționarea pachetelor de Revelion în țară, în scădere cu 2% față de anul anterior.

Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Brașov, Păltiniș, Rânca, Strajă, Călimănești, Felix și zonele tradiționale rurale Bran-Moieciu, Maramureș, Bucovina.

Românii care au ales să își petreacă vacanța de sărbători în străinătate au avut de ales între destinații de schi și sporturi de iarnă, pachete turistice de tip city-break în orașe europene și destinații exotice îndepărtate.

 

 

Citiți și despre: