Ce beneficii oferă companiile angajaţilor de Crăciun?

03.12.2015

Primele de Crăciun sunt principalul beneficiu preferat de companiile și angajaţii din ţara noastră cu ocazia sărbătorilor de iarnă, potrivit unei analize realizate de General Human Resources. Pe locul doi se situează al 13-lea salariu, urmat de tichetele cadou.

„Angajatorii pun tot mai mult accentul pe acordarea de beneficii pentru angajaţi, atât cu ocazia sărbătorilor, cât și pe tot parcursul anului, în vederea creşterii ratei de retenţie în companie și atingerea unui grad de satisfacție cât mai ridicat. Anumite companii oferă de la abonamente avantajoase la săli de sport sau la clinici private, până la acoperirea costurilor pentru cursuri de specializare. Totodată, sfârşitul de an reprezintă o perioadă solicitantă din punct de vedere financiar pentru angajaţi, astfel că beneficiile extrasalariale, cu precădere cele în bani, sunt apreciate de către români”, spune Laura Gheară, Managing Director al General Human Resources.

Astfel, companiile au în vedere și copiii angajaţilor în perioada sărbătorilor, acordând cadouri pentru fiecare minor, de cele mai multe ori constând în jucării și dulciuri sau tichete cadou, respectând cadrul legal de acordare a acestora. Pentru copiii angajaților, unele companii optează și pentru organizarea de petreceri de Crăciun dedicate.

De asemenea, eforturile depuse de către angajaţi de-a lungul anului sunt răsplătite prin bonusurile de performanţă, care au ca scop fidelizarea salariaţilor, şi prin acordarea de premii de recunoaştere a meritelor, companiile desemnând “Angajatul anului” sau “Angajatul cu cele mai bune vânzări” în cadrul petrecerii de Crăciun. Anul acesta s-a observat o nouă abordare din partea unor companii din România, care au decis să redirecționeze sumele alocate pentru organizarea unor astfel de evenimente către susţinerea unor cauze umanitare.

 

Citiți și despre: