Ce destinaţii aleg europenii în octombrie?

28.10.2016

Europenii călătoresc mult pe parcursul anului, destinațiile favorite variind de la o țară la alta și sunt, de asemenea, influențate de anotimp. Pentru a vedea cum arată alegerile românilor comparativ cu tendințele europene de călătorie, Tripsta a analizat 24 de piețe europene în care are operațiuni pentru a afla care au fost destinațiile cele mai des alese, cât au cheltuit oamenii și cine sunt ei, comparând în același timp cu alegerile făcute de români în luna octombrie a acestui an.

Deși românii se încadrează în media europeană în ce privește demograficele și planificarea călătoriei, ei folosesc mai mult dispozitivele mobile în realizarea rezervărilor decât europeanul mediu.

Bărbaţii fac cele mai mule rezervări

Bărbații au făcut cele mai multe rezervări pentru luna aceasta, fie că avem în vedere datele la nivel european (60.8%) sau cele specifice pieței locale, unde procentajul a fost puțin mai ridicat, ajungând la 63.5% din totalul rezervărilor.

Vârsta medie a persoanelor care călătoresc luna aceasta este de 38 de ani în ambele cazuri, iar călătoriile sunt planificate din timp: cele 39 de zile în avans cu care românii au realizat rezervările fiind puțin peste media europeană de 36 de zile. În același timp, suma medie cheltuită de europeni pentru zborurile din luna aceasta este de 351,72 Euro, cu 52% mai mult decât suma medie cheltuită de românii care au călătorit în octombrie și care a fost de 230,02 Euro.

Roma, Amsterdam și Londra

Dacă se are în vedere toate rezervările realizate la nivel european, top-ul 3 al destinațiilor alese de către călători luna aceasta e format din Roma, Amsterdam și Londra, în timp ce românii au rezervat predominant zboruri către București și Chișinău, urmate apoi de Istanbul și Roma.

Cea mai scumpă rezervare de luna aceasta, la nivel european, a fost pentru un zbor dus-întors pentru un pasager adult de la Paris în Insula Mauritius și care a costat 5.360,22 Euro.

Românii, la rândul lor, au finalizat și ei rezervări scumpe: cel mai mult a plătit un român pentru un zbor dus-întors pentru două persoane de la Tel Aviv la Roma, în valoare de 1.600,83 Euro, în timp ce cea mai scumpă rezervare cu plecare de pe teritoriul românesc a fost pentru un zbor dus-întors pentru o persoană de la București la Zanzibar, pentru care s-au plătit 814, 26 Euro.

 

 

Citiți și despre:

  • Evenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrieEvenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrie Marţi 7 noiembrie, începând cu ora 8.30, are loc evenimentul România Durabilă - AgriBusiness "Contribuţia agriculturii la viitorul model economic românesc", în cadrul Academiei de Studii Economice - Aula […]
  • Deșeurile, o problemă reală pentru RomâniaDeșeurile, o problemă reală pentru România Conferința ”CIRCULAR”, care se desfășoară la Teatrul Național București a adus în discuție problema deșeurilor la nivelul României. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu, a declarat în […]
  • Prea puţini bani pentru secţiile de neonatologiePrea puţini bani pentru secţiile de neonatologie Salvați Copiii trage un semnal de alarmă cu privire la finanțarea insuficientă a secțiilor de neonatologie, în acest an, în condiţiile în care Ministerul Sănătății  și-a asumat ca prim obiectiv strategic […]
  • Guvernul: Noi schimbări în învăţământul superiorGuvernul: Noi schimbări în învăţământul superior Executivul a aprobat astăzi,  prin două Hotărâri de Guvern, unele măsuri privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările sau programele de studii universitare de licenţă organizate […]
  • Peste 110.000 de apeluri în 2017 la Telefonul CopiluluiPeste 110.000 de apeluri în 2017 la Telefonul Copilului Anul 2017 a fost primul an în care cazuistica înregistrată de Asociația Telefonul Copilului indică abuzul emoțional drept principala formă de abuz asupra copilului (34.81%), urmat de neglijare (30.52%) și […]