Ce destinaţii aleg românii pentru concediul de vară?

31.05.2017

Opt din zece români din mediul urban (82%) afirmă că vor pleca în vacanță în această vară, litoralul fiind destinația preferată de cei mai mulţi dintre ei(32%), iar bugetul mediu alocat concediului de vară a crescut la 1.853 lei, față de 1.616 lei în 2016, potrivit unui studiu realizat de iSense Solutions.

În plus, când vine vorbe de destinațiile alese, 4 români din 10 (39%) preferă să meargă în vacanță în afara țării, în timp ce doar 16% au declarat că vor pleca la mare în străinătate.

Alte destinații pe care le aleg românii sunt muntele (25%) și orașele sau obiectivele turistice din țară (22%). De asemenea, 14% optează pentru vacanțe de tip circuit care presupun vizitarea mai multor locuri.

„Vacanțele sunt un beneficiu la care românii nu doresc să renunțe, de aceea un număr atât de mare dintre aceștia aleg să își petreacă zilele libere alături de familie și prieteni, departe de casă. În același timp, românii preferă în continuare concediile în țară din considerente financiare sau datorită proximității, având în vedere că tot mai multe destinații au devenit mai accesibile, în urma deschiderii de noi rute aeriene la nivel local”, spune Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

De asemenea, 64% dintre cei care pleacă în vacanță optează pentru mașina personală pentru a ajunge la destinație, în timp ce 20% preferă avionul și 15%, trenul. Tot mai mulți români au ales avionul ca mijloc de transport în comparație cu anul trecut (20% vs 15% în 2016).

În ceea ce privește persoanele cu care doresc românii să-și împartă concediul, 72% dintre aceștia vor pleca în vacanța de vară cu soțul/soția sau partenerul/a, în timp ce 32% și-l vor petrece cu copiii și 21%, cu prietenii. Se observă că anul acesta mai puțini români preferă compania prietenilor în vacanță: 21% față de 28% în 2016.

 

 

Citiți și despre: