Ce firmă va analiza capitalizarea Poștei Române?

08.11.2017

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Șova, a semnat contractul de consultanță juridică și financiară, în contextul operațiunii de majorare a capitalului social pentru Compania Națională Poșta Română.

Firma selectată în urma depunerilor de oferte este SCA Bohâlțeanu și Asociații. Aceasta urmează să analizeze metoda prin care va fi făcută majorarea capitalului social. Concret, firma câștigătoare va analiza impactul majorării de capital prin metodele prevăzute de Legea 31/1990.

În funcție de rezultatul analizei, soluția identificată trebuie discutată și agreată cu Fondul Proprietatea, pentru ca decizia Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) să nu poată fi contestată în instanță și pentru a evita întârzieri nejustificate față de calendarul stabilit în implementarea operațiunii de majorare a capitalului.

Fondul Proprietatea, acționarul minoritar, nu și-a manifestat intenția de a participa la capitalizare alături de minister deși, în toate comunicările pe care cei doi parteneri le-au avut Fondul Proprietatea a susținut importanța capitalizării CNPR.

Termenul până la care firma câștigătoare trebuie să prezinte raportul este 15.11.2017. Valoarea totală a contractului este de maximum 10 000 de lei, inclusiv TVA.

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Șova, precizează că toți partenerii trebuie să dea dovadă de responsabilitate pentru ca să fie respectat calendarul stabilit în procesul de capitalizare a companiei Poșta Română.

Poșta Română este deținută de statul român, prin Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea în proporție de 25%.

 

 

 

Citiți și despre: