Ce proprietăți caută investitorii imobiliari

14.02.2014

Investitorii imobiliari din Europa se orientează spre pieţele a căror economie începe să se redreseze, uitându-se la proprietăţile de clasă secundară, în timp ce competiţia pentru activele imobiliare europene de clasă A se intensifică.

”Competiţia acerbă pentru activele imobiliare de clasă A pe marile pieţe imobiliare ale Europei îi determină pe investitorii în căutare de randamente atractive să se orienteze spre plasamentele în pieţele aflate în redresare economică, cum ar fi Irlanda şi Spania, spre capitalele regionale şi către proprietăţile de clasă secundară”, potrivit raportului  Emerging Trends in Real Estate Europa 2014, realizat de Urban Land Institute (ULI) în asociere cu PwC.

Francesca Postolache, director, Servicii de Audit, liderul Echipei de Servicii pentru sectorul imobiliar din cadrul PwC, spune că și piața imobiliară din România începe să se redreseze. Astfel, se estimează un avans ușor pe pe segmentul de birouri, în timp ce segmentele de retail, industrial şi rezidenţial sunt mai puțin atractive.

O mare parte dintre participanții la studiul (71%) spun că deficitul de active atractive va avea un impact asupra afacerii lor în acest an.

În condițiile în care competiția pe piața proprietăţilor de clasă a crescut, 59% dintre respondenţi consideră că aceste active sunt supra-evaluate.

Astfel, deținând de un volum mare de capital, investitorii se uită acum și către piețe aflate în redresare, precum Spania.

”O consecinţă interesantă a ‘bătăliei pentru active imobiliare’ este că investitorii au în vedere din ce în ce mai mult  dezvoltarea de noi proprietăţi ca o modalitate de a adăuga active de înaltă calitate în portofoliile lor”, se precizează în raportul citat.

În acest context, 71% dintre investitorii chestionați sunt de părere că dezvoltarea de noi proprietăţi reprezintă un mod atractiv de a dobândi active de clasă A.

Citiți și despre: