Ce rezerve valutare avea BNR, la finele lunii octombrie?

03.11.2016

La  finele lunii octombrie, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 34.347 milioane euro, faţă de 33.299 milioane euro la 30 septembrie 2016. În cursul lunii au avut loc operaţiuni de intrări de 1.777 milioane euro reprezentând alimentarea contului Comisiei Europene (441 milioane euro), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunea de euroobligațiuni a Ministerului Finanțelor Publice în valoare nominală de 1.000 milioane euro) și altele, precum şi ieşiri de 729 milioane euro reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

De asemenea, BNR menţionează că 24 octombrie – 23 noiembrie 2016 este perioada de aplicare a deciziei de reducere a ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută de la 12 la sută la 10 la sută.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.878 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2016 au fost de 38.225 milioane euro, faţă de 37.256 milioane euro la 30 septembrie 2016.

Plăţile scadente în luna noiembrie 2016 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 172 milioane euro.

 

 

Citiți și despre: