Ce şanse are România să câştige Eurovisionul?

09.05.2017

Ilinca Băncilă și Alex Florea vor încerca anul acesta să aducă trofeul Eurovision în România. Cei doi concurează cu piesa „Yodel it!”, iar casele de pariuri le dau șanse mari să ajungă în finala celui mai prestigios concurs internațional de muzică live.

Stanleybet oferă cotă de 23.0 pentru ca România să câștige marea finală programată pe 13 mai.

Comparativ cu anii precedenți, reprezentanții noștri la Eurovision ocupă locul cinci în clasamentul favoriților la marele premiu. În acest moment, favorita numărul 1 a competiției este Italia și este cotată de Stanleybet cu 1.60 să câștige competiția. Pe poziția a doua, Bulgaria continuă clasamentul oferit de casele de pariuri în câștigarea marelui trofeu cu cota de 8.00.

În fața României, pe lângă Italia și Bulgaria, se mai află Suedia (cotă de 9.00) și Portugalia (cotă de 11.0) care încă se bucură de cote confortabile pentru a câștiga marea finală.

„Cotele oferite de bookmakerii noștri au la bază o analiză detaliată a mai multor factori, din care fac parte atât popularitatea artiștilor, cât și opiniile experților”, a declarat Cătălin Moise, Director de Marketing Stanleybet România. „De ce să nu credem în șansa noastră mai ales că an de an ni s-a arătat că Eurovisionul este mereu un concurs imprevizibil. Potrivit cotelor oferite de toate casele de pariuri, România are cele mai mari șanse din ultimii 10 ani să câștige marele trofeu” a mai adăugat acesta.

Studiile au arătat că anul acesta va fi unul favorabil pentru reprezentanții României, deoarece țara noastră nu a mai avut o poziție atât de bună în clasamentul caselor de pariuri încă de la prestația lui Mihai Trăistariu din 2006 care a obținut cea mai buna clasare a României, locul 4 în marea finală.

 

 

Citiți și despre: