Cea mai mare despăgubire plătită de Omniasig depăşeste 1,8 milioane de lei

23.10.2015

Omniasig Vienna Insurance Group s-a situat pe primul loc pe piața asigurărilor în funcție de valoarea totală a despăgubirilor plătite în 2014, conform unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară din România.

Per total, în cei 20 de ani de activitate, compania a plătit despăgubiri în valoare totală de aproape 2 miliarde de euro.

În plus, pe segmentul asigurărilor de tip PROPERTY, cea mai mare despăgubire achitată de companie în prima jumătate a anului curent a fost de 1,84 milioane lei, plătită în urma unui incendiu provocat de un scurtcircuit, la o hală de producție. O despăgubire de aproape aceeași valoare a fost achitată după ce o viitură a inundat șase microcentrale pe albia unui râu.

Potrivit Omniasig, despăgubirile pentru vătămări corporale au reprezentat valorile cele mai mari plătite în prima jumătate a anului, pe linia Asigurărilor de Răspundere Civilă Auto Obligatorie (RCA). Cea mai mare despăgubire, în valoare de 1,48 milioane lei, fost plătită în cazul unui accident provocat de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice, care a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat, accident în urma căruia a rezultat decesul unui pasager și vătămarea gravă a celorlalți trei ocupanți ai autoturismului. În clasament urmează cazul unui șofer, care a pierdut controlul volanului, a intrat într-un parapet și s-a răsturnat într-o prăpastie, pentru care s-a plătit o despăgubire de 665.400 lei.

Pe linia asigurărilor CASCO, cea mai mare despăgubire plătită a fost în valoare de 250.000 lei și reprezintă dauna survenită într-un accident în care șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum și s-a răsturnat cu mașina.

Compania a mai anunţat că în cazul asigurărilor de locuințe, cea mai mare despăgubire plătită în primele șase luni a fost în valoare de 255.686 lei, pentru un imobil ce a fost afectat de un incendiu pornit de la instalația electrică.

 

 

Citiți și despre: