Cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative din istoria BVB

01.08.2017

Globalworth Real Estate Investment Limited anunţă, în parteneriat cu BT Capital Partners – companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, admiterea la tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB) a obligațiunilor corporative emise de companie (simbol GWI22).

„Admiterea obligațiunilor corporative emise de companie la tranzacționare pe Bursa de Valori București marchează un moment de referință pentru Globalworth, pentru demersul nostru de creștere și, totodată, o promisiune pe care o facem cu privire la planurile noastre de dezvoltare. Principalul nostru obiectiv este în continuare cel de a investi, de a ne dezvolta și de a identifica noi oportunități de creștere pe piața din România, iar tranzacționarea obligațiunilor corporative este un nou pas pe care îl facem în această direcție, vizând simplificarea structurii datoriei noastre și reducerea costului mediu al datoriei”, a declarat Dimitris Raptis, Deputy CEO and Chief Investment Officer Globalworth.

Emisiunea de obligațiuni corporative a avut o valoare totală de 550 milioane de euro și reprezintă cea mai mare emisiune de acest tip din istoria Bursei de Valori Bucureşti.

„Când investitorii cer ca obligaţiunile să fie introduse pe piaţa bursieră, acest lucru înseamnă că ei apreciază un nivel al lichidităţii şi transparenţei care contribuie la siguranţa investitorilor. Aşadar, este foarte important că obligaţiunile Globalworth, ca urmare a plasamentului global, încep tranzacţionarea la Bursa de Valori Bucureşti. Suntem mândri de acest fapt care confirmă această evoluţie istorică a pieţei de capital din România,” a spus Ludwik Sobolewski, CEO al BVB.

Lucian Anghel, președintele BVB, a precizat că emisiunea de obligaţiuni depăşeşte jumătate de miliard de euro pentru obligaţiunile private și stabilește un nou reper pentru piața de capital.

„Această tranzacție reprezintă un nou mesaj pozitiv transmis de România către investitori și anume că piața de la București are capacitatea și instrumentele să absoarbă tranzacții semnificative, fie că vorbim de IPO-uri, fie că vorbim de obligațiuni,” a declarat acesta.

Obligațiunile GWI22 se tranzacționează la BVB în euro, în valori nominale de 100.000 de euro, iar decontarea va fi efectuată în RON. Cursul de schimb stabilit de Banca Națională a României (BNR) în ziua bancară anterioară unei sesiuni de tranzacționare este luat în considerare pentru efectuarea calculului valorii obligațiunilor corporative (exprimate în RON) a ordinelor executate în acea zi de tranzacționare. Acest curs de schimb este aplicat pe durata întregului program de tranzacționare a acestor obligațiuni corporative în acea zi de tranzacționare.

„Ne dorim ca admiterea la tranzacționare prin Bursa de Valori Bucureşti a obligațiunilor corporative emise de Globalworth să fie un exemplu pentru alte companii şi am încredere că mediul de afaceri românesc va începe să privească mai mult spre piața de capital ca spre o sursă de finanțare. BT Capital Partners se implică foarte mult pentru a contribui la creşterea gradului de intermediere financiară din România şi îşi doreşte să devină un model în acest sens”, a menționat Paul Prodan, Preşedintele Consiliului de Administrație al BT Capital Partners.

De asemenea, obligațiunile Globalworth au fost admise la tranzacționare pe piața reglementată a Bursei de Valori din Irlanda.

 

 

Citiți și despre: