Celco SA, vânzări în creștere în ultimii 4 ani

01.06.2018

Compania a înregistrat o evoluție pozitivă, preconizând o creștere de 5-7% a volumului vânzărilor pentru anul în curs. Cu o tradiție de peste 40 de ani pe segmentul producției de BCA, compania Celco, cu sediul în Constanța, este lider național pe acest sector, investind continuu de-a lungul timpului în calitatea produselor sale pentru a se plia cât mai bine pe nevoile din ce în ce mai diversificate ale clienților. În ultimii doi ani, datorită evoluției pozitive a construcțiilor în segmentul rezidențial, Celco a înregistrat un avans în ceea ce privește atât volumele produse, cât și cele vândute, trendul menținându-se pe o linie crescătoare pentru ultimii 4 ani. Această evoluție pozitivă este un rezultat al eforturilor depuse de companie pentru educarea consumatorului în ceea ce privește selecția potrivită a materialelor de construcții folosite, îndreptându-și atenția asupra necesităților clienților prin diversificarea gamelor de produse astfel încât să răspundă unor nevoi specifice, preocupându-se și de adaptarea acestora pentru construcții speciale, transport specializat, consultanță la șantier sau documentații tehnice.

Referindu-se la realizările companiei din ultimii ani, domnul Niculae Dușu, Președintele Celco, ne-a declarat: „Una dintre cele mai importante realizări din ultimii 2 ani a fost mărirea capacității de prelucrare a materiei prime de la cariera de piatră de calcar din localitatea Tașaul. Mărirea capacității de producție cu 66% s-a putut realiza prin achiziția de echipamente speciale – concasor, ciur vibrator de mare capacitate, benzi rulante, scalper de mare capacitate, achiziția de excavator și încărcătoare cu cupă, investiție ce se ridică la 1,2 mil. euro. Am reușit să asigurăm astfel 95% din necesarul de materie primă pentru cele 2 cuptoare de ardere ale fabricii de var.”

Pentru anul acesta, având în vedere semnalele pozitive primite din piață, Celco preconizează o creștere de 5-7% din punct de vedere al volumelor vândute.  De asemenea, deoarece firma este localizată în orașul Constanța, un important pol turistic al României, își va îndrepta în continuare atenția către dezvoltatorii de noi unități de cazare, moderne și sustenabile, astfel încât litoralul românesc să poată concura cu serviciile oferite de către țările vecine.

CELCO a contribuit la ridicarea celor mai noi și atractive proiecte rezidențiale și hoteliere din sud-estul României, cum ar fi Alezzi Beach Resort, Riviera Residence, Stefan Building Residence, Astoria Residence, Onix Residence, Blue Bike Development și Phoenicia Royal Hotel, cel mai exclusivist hotel de pe litoralul Mării Negre, însumând peste 14.000 de metri cubi de BCA.

Atuurile principale ale companiei și aria sa de distribuție

Compania Celco este preocupată de modernizarea fluxului tehnologic existent, de diversificarea gamelor de produse comercializate și de promovarea lor către consumatori, astfel încât brandul să își consolideze poziția pe piața materialelor de construcții. Având în portofoliu, pe lângă fabrica de BCA, o fabrică de adezivi și una de var, compania oferă un pachet întreg de produse perfect adaptate unele la celelalte, astfel încât să poată garanta construcții de calitate și rezistente pe termen lung. Toate produsele CELCO sunt realizate într-un mediu controlat și certificat pentru calitate, protecția mediului, securitatea și sănătatea ocupațională.

Piața naturală de livrare pentru CELCO o reprezintă Dobrogea ca regiune, însă compania are parteneri puternici atât în celelalte regiuni ale țării, cât și în țările limitrofe. Produsele CELCO sunt recunoscute pentru calitatea și pachetul de beneficii pe care îl oferă clienților, de la costuri reduse la transport pe distanțe lungi datorită greutății mai mici a paleților de marfă, până la siguranța de a avea o construcție sănătoasă pentru cei care urmează să o exploateze. Produsele Celco asigură o construcție sigură în caz de seism, incendiu sau inundații și multiple posibilități de personalizare datorită ușurinței în prelucrare și a suprafețelor plane care asigură pereți drepți, fără denivelări.

Echipa de angajați Celco

În cele trei unități de producție Celco – Fabrica de BCA, Fabrica de Adezivi și Fabrica de Var – lucrau în medie 285 de angajați, în anul 2016, și 288 de angajați în 2017. Domnul Niculae Dușu, Președintele Celco, consideră că „Fluctuația forței de muncă, deși s-a diminuat în ultima perioadă, este în continuare o problemă, mai ales în ceea ce privește meseriile pentru care nu mai există școli profesionale. Companiile investesc în școlirea noilor angajați, după care aceștia aleg să își desfășoare activitatea peste granițe, fiind mai stimulați din punct de vedere economic.”

Conducerea Celco este preocupată de fidelizarea angajaților, oferindu-le pachete salariale cât mai atractive, cu bonusuri și facilități care să le asigure un statut financiar stabil și motivant. Pentru contracararea lipsei de personal calificat, compania organizează programe de practică și internship pentru elevii și studenții ce urmează studii de profil, oferind periodic cursuri și programe de școlarizare pentru perfecționarea angajaților.

Evoluția pieței construcțiilor în ultimii doi ani

Sectorul rezidențial este cel mai atractiv pentru producătorii de materiale de zidărie, fondul locativ având încă un deficit de aproximativ un milion de locuințe. Având în vedere semnalele pozitive primite de pe piață în primele luni ale acestui an, reprezentanții Celco sunt încrezători că 2018 va reprezenta un an de creștere pentru companie.

Conform datelor furnizate de INSSE, în 2017 s-au eliberat cu 7,6% mai multe autorizații de construcție pentru clădiri rezidențiale față de 2016, când s-a înregistrat o scădere de 1,2 % în comparație cu 2015. Anul 2018 se anunță și mai atractiv pentru dezvoltatori, în primele 2 luni ale acestui an înregistrând-se o creștere de 20,5% față de aceeași perioadă a anului anterior.

„În domeniul nostru de activitate ne confruntăm și cu o multitudine de impedimente, dintre care amintim normativul C107 privind calculul termotehnic al elementelor de construcție a clădirilor. Producătorii de BCA fac eforturi deosebite pentru a implementa tehnologii de ultimă generație și pentru a lansa produse noi, eficiente energetic și în concordanță cu legislația europeană, însă normativele românești nu sunt încă aliniate la cele europene, fapt ce întârzie preluarea noilor produse de către piața autohtonă”, a explicat domnul Niculae Dușu. În acest sens, Celco a înaintat adrese pentru modificarea acestui normativ prin intermediul asociației Pro BCA, însă procedurile sunt complexe, iar răspunsurile întârzie să apară. O altă dificultate este legată de decizia ANRE nr. 183/2005 privind aprobarea contractului-cadru de distribuție a gazelor naturale. Potrivit acestor reglementări, un consumator care are mai multe puncte de lucru în rețeaua aceluiași distribuitor este încadrat în categoriile de consumatori cu fiecare punct de lucru în parte, având drept consecință plata unor tarife diferite pentru aceeași materie primă, cu influență negativă asupra costurilor.

Domnul Dușu consideră că aceste prevederi sunt total inechitabile și se impune modificarea lor, astfel încât încadrarea unui consumator în categorii de consum să se facă în funcție de consumul total, indiferent de câte puncte de lucru deține în rețeaua aceluiași distribuitor. Pentru eliminarea unor astfel de bariere administrative ar fi nevoie de predictibilitate în domeniul legislativ, pentru a se putea lua decizii rapide și eficiente. „Este necesară și derularea de consultări publice eficiente, adică de o transpunere a solicitărilor mediului privat în redactarea și implementarea noilor legi și normative, pentru că doar printr-o colaborare activă a mediilor public-privat se poate atinge performanță și un viitor mai bun pentru țara noastră”, a continuat domnul Dușu.

Investițiile efectuate de Celco și rezultatele financiare

Pe măsură ce compania a dezvoltat produse noi, piața le-a testat și a apreciat calitatea lor și mai ales comportamentul lor în timp.

„Făcând un mix cu produse de calitate, servicii complementare și fiind perseverenți în dezvoltarea lor continuă, am reușit să ne atingem obiectivele propuse. Astfel, cifra de afaceri cumulată pentru cele 3 tipuri de produse Celco – BCA, adezivi și var – a înregistrat constant câte un plus de 7% în ultimii 2 ani”, a explicat domnul Niculae Dușu, Președintele Celco.

Pentru anul curent, compania se așteaptă la menținerea trendului crescător înregistrat în primul semestru și previzionează o creștere de 5-7% a cifrei de afaceri anuale. În perioada următoare, noi produse vor fi lansate pe piață, care să întregească gama de materiale de construcție Celco. De curând, compania a finalizat procesul de agrementare a sistemului complet de anvelopare cu BCA – CELCO MEGATERM – procedeul natural de termoizolare a structurilor de beton.

Pentru eficientizarea tuturor proceselor interne și pentru a fluidiza accesul la informație în vederea luării deciziilor operaționale, comerciale și de management într-un timp cât mai scurt, Celco a investit peste 250.000 de euro în modificarea întregului sistem informatic,  achiziționând și implementând sistemului SAP.

CELCO a lansat pe piață o noutate pentru țara noastră – un sistem de BCA destinat exclusiv termoizolațiilor structurilor de beton: grinzi, planșee, stâlpi de rezistență, astfel încât toată clădirea să poată fi realizată din BCA, un material sănătos, sustenabil și durabil, fără a fi nevoie de alte soluții  de termoizolare.

În prezent, Celco are în desfășurare câteva investiții majore în vederea modernizării fluxului tehnologic precum investiția de 1,6 milioane de euro pentru sistemul de alimentare cu combustibil solid pentru cuptorul de var tip Maerz, deținut la fabrica de var din localitatea Corbu; înlocuirea morii de măcinare a varului măcinat, o investiție de aproximativ 500.000 de euro; repunerea în funcțiune a sistemului de linii ferate industriale, interioare și exterioare, la Fabrica de BCA, proiect în valoare de aproximativ 300.000 de euro; montarea unei instalații de extracție a aburului uzat din autoclave în vederea îmbunătățirii condițiilor de muncă pe timp de iarnă, în valoare de 100.000 de euro și reînnoirea întregului parc de motostivuitoare, o investiție de aproximativ 340.000 de euro.

În ceea ce privește rezultatele economice, cifra de afaceri cumulată pentru toate diviziile de productie – BCA, adezivi, mortare și var – a crescut cu 7% față de anul precedent, ca rezultat al eforturilor de educare a beneficiarilor în vederea alegerii unor soluții de zidărie și finisare ecologice și eficiente energetic, cu beneficii multiple pe termen lung.

Pentru viitor, ca jucător important pe piața materialelor de construcții din România, compania și-a propus să depună toate eforturile astfel încât să atingă obiectivele pentru anul 2020, anume reducerea consumului de energie și crearea de spații și locuințe eficiente și sustenabile.

 

 

Citiți și despre: