Cele mai bune practici ale companiilor listate la Bursă

12.05.2017

Bursa de Valori București (BVB) a publicat cea de-a doua ediție a „Cartei Albe a Comunicării Companiilor Listate”, o evaluare care are rolul de a analiza calitatea și acuratețea informațiilor puse la dispoziția investitorilor de către companiile listate pe piața principală a BVB.

Scopul „Cartei Albe” este să arate cele mai bune practici ale companiilor emitente atunci când vine vorba de comunicarea cu investitorii, dar și să identifice punctele slabe pentru a le oferi companiilor suficiente informații astfel încât acestea să poată să-și îmbunătățească paginile de internet și modul în care interacționează cu investitorii.

Evaluarea a fost realizată în perioada 10 aprilie – 4 mai 2017 și a inclus 83 de companii listate pe piața principală a Bursei de Valori București. În același timp, studiul a inclus și verificarea implementării recomandărilor primei evaluări care a avut loc în iunie 2016.

Printre concluziile acestei ediții a „Cartei Albe” se numără următoarele: la momentul evaluării, 4 emitenți nu aveau site-urile operaționale; 52 din cei 83 de emitenți, adică 63%, au secțiunea de relații cu investitorii atât în limba română, cât și în limba engleză; 39 din cei 83 de emitenți, reprezentând 47% din total, au răspuns cererilor noastre trimise în mod anonim prin care solicitam detalii cu privire la politica de dividende și la rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2017, iar 9 dintre ei au transmis răspunsuri deficitare; 24 de emitenți și-au îmbunătățit website-urile din iunie anul trecut, când a avut loc prima evaluare, și până în prezent.

În ceea ce privește rezultatele din matricea de evaluare, 39 de companii (47%) au obținut un punctaj mai mic de 4 puncte, în timp ce, la polul opus, 8 companii au avut un scor de 9 sau peste și conduc astfel în clasamentul emitenților care oferă cea mai bună experiență în relația cu investitorii. Aceste companii sunt: Biofarm, Bursa de Valori București, Conpet, Fondul Proprietatea, OMV Petrom, Romgaz, SIF Banat-Crișana și Transgaz.

În plus, pentru a veni în sprijinul companiilor care doresc să îmbunătățească starea actuală a website-urilor lor, Bursa de Valori București va organiza un atelier gratuit pentru companiile listate pe teme precum digitalizare, marketing digital și guvernanță corporativă. Toate companiile incluse în evaluare vor primi o invitație de a participa la acest atelier însoțită de o scrisoare care va sublinia punctele slabe ale website-urilor, dar și sugestii de îmbunătățire a acestora.

 

 

 

Citiți și despre: