Cetățenii români pot intra în R. Moldova doar pe baza cărții de identitate

22.06.2015

Ministerul Afacerilor Externe al României a fost notificat astăzi, 22 iunie, de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova cu privire la modificarea și completarea listei documentelor de călătorie acceptate pentru intrarea în Republica Moldova.

Astfel, potrivit acestor modificări, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv cetățenii români, pot intra pe teritoriul Republicii Moldova în baza cărților de identitate aflate în prezent în circulație (formatele ID1, ID2 sau biometric).

Accesul cetățenilor români în Republica Moldova pe baza cărților de identitate a fost o temă abordată intens în ultimele luni de partea română, în dialogul purtat pe linia Ministerului Afacerilor Externe.

Ministrul Bogdan Aurescu a iniţiat demersurile pentru adoptarea de către Guvernul Republicii Moldova a acestei măsuri, ridicând acest aspect în cursul întrevederii din 25 martie 2015, de la București, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova şi, ulterior, în discuţiile cu omologul său.

Demersurile au fost dezvoltate ulterior, inclusiv în cadrul consultărilor în domeniul consular dintre ministerele afacerilor externe ale României și Republicii Moldova.

Guvernul Republicii Moldova a adoptat o hotărâre în acest sens în ședința din 16 iunie 2015.

În ziua imediat următoare, 17 iunie 2015, în cursul vizitei oficiale la Chișinău, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat, în întrevederile cu oficialii Republicii Moldova, aprecierea părții române pentru această decizie care reconfirmă soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral și orientarea pro-europeană a Republicii Moldova.

 

 

Citiți și despre: