CFR Călători suplimentează trenurile de pe cele mai circulate rute, de Paște

11.04.2017

CFR Călători informează că în minivacanța prilejuită de Sărbătorile de Paște, la nivelul întregii rețele feroviare, capacitatea de transport va fi adaptată la evoluția și dinamica traficului de pasageri. Trenurile către cele mai solicitate destinații: Brașov, Sibiu, Cluj Napoca, Constanța, Iași, Satu Mare, Timișoara, etc vor fi suplimentate, cu peste 8000 de locuri față de zilele obișnuite.

Pentru a evita situațiile neplăcute generate de afluența mare de călători generată de călătoriile gratuite ale studenților, recomandăm tuturor pasagerilor planificarea din timp a călătoriei cu trenul. Biletele de tren pot fi achiziţionate cu anticipație: Online de pe www.cfrcalatori.ro ; de la automatele XsellKiosk din gări; de la automatele ZebraPay; direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR; de la distribuitori autorizați (agenții de turism) și prin telefon la 021 9522.

”Recomandăm studenților să acceseze agenția de voiaj CFR din Campusul Universitar Regie București și casele de bilete dedicate lor și marcate vizibil în spațiile din holurile marilor Gări”, a mai anunțat compania.

Programul agenţiilor de voiaj CFR : A doua zi de Paşte, 17 aprilie, toate agenţiile de voiaj CFR Călători vor fi închise, cu excepția agențiilor: Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti și Iulius Mall din Iași,.

Înainte de călătorie, CFR recomandă tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau să se adreseze personalului CFR din stații.

 

 

 

Citiți și despre: