CFR reintroduce de la 1 noiembrie ruta Curtea de Argeș – Pitești

30.10.2015

CFR Călători a anunţat că de la 1 noiembrie va reintroduce ruta Curtea de Argeș – Pitești, venind astfel în întâmpinarea solicitărilor din partea cetățenilor și a autorităților locale.
Distanța Curtea de Argeș – Pitești și retur va fi parcursă de patru trenuri, în circa 50 de minute.

Trenurile vor deservi locuitorii localităţilor din parcurs (Curtea de Argeş, Băiculeşti, Merişani, Bascov, C.I.L. și Piteşti Nord), asigurându-le legătura cu Bucureştiul şi cu alte localități din Argeş, Olt, Dolj şi Dâmbovița.

Trenurile circulă în regim de Regio pe ruta Curtea de Argeș-Pitesti și retur, din stația Pitești se detașează sau atașează la trenurile IR în circulație pe ruta Pitești-București Nord și retur, iar tarifele sunt la nivel de tren Regio pentru călătorii urcaţi sau coborâţi din staţiile Curtea de Argeş, Băiculeşti, Merişani, Bascov, C.I.L. și Piteşti Nord, având ca destinaţie sau plecare staţia Bucureşti Nord.

De asemenea, cu aceste trenuri IR pot călători și pasagerii cu abonamente valabile la tren Regio, Pe ruta Curtea de Argeș – Pitești un bilet la clasa a 2-a costă 5,5 lei, un abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii 115,50 lei, iar abonamentul lunar pentru elevi și studenți este 57,75 lei.

În ultima perioadă, CFR Călători a reluat circulația pe următoarele 8 rute: Golești – Câmpulung – Parcul Krețulescu, Alexandria – Zimnicea, Caracal – Corabia, Târgoviște – Pietroșița, Timișoara Nord – Jimbolia, Târgu Neamț – Pașcani, Sighișoara – Odorhei și Remetea Mică – Timişoara Nord.

 

 

Citiți și despre: