CGS deschide un nou centru în România

21.07.2014

Furnizorul de soluţii de outsourcing CGS a anunţat că va deschide un nou centru de suport pe piaţa locală, în oraşul Târgu Jiu, aceasta devenind cea de-a patra locaţie a companiei din ţară, alături de Bucureşti, Braşov şi Sibiu.

„Pentru CGS, această locaţie din Târgu Jiu constituie o nouă etapă de dezvoltare, cum de altfel au fost, la rândul lor, fiecare dintre centrele deja existente în Bucureşti, Braşov şi Sibiu. Ne-am orientat de această dată către o altă regiune a ţării, dorind să diversificăm în ceea ce priveşte piaţa muncii din care ne recrutăm angajaţii și, în același timp, pentru a sprijini o zonă în care sectorul privat este mai slab dezvoltat comparativ cu altele. Căutăm persoane care să facă faţă exigenţelor unei companii multinaţionale ai căror angajaţi relaţionează zilnic cu consumatori din România, Germania, Marea Britanie, Spania şi alte ţări din UE, precum şi din SUA sau Canada”, a arătat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS în România.

În noul centrul de suport CGS vor lucra pentru început aproximativ 100 de persoane, joburile disponibile în prezent acoperind departamentele de resurse umane, administrativ, IT şi consultanţi suport clienţi.

 „Avem criterii stricte de selecţie, dar analiza noastră arată că în Târgu Jiu există forţa de muncă pregătită corespunzător pentru poziţiile scoase la concurs. În condiţiile în care piața muncii din Târgu Jiu va răspunde pozitiv nevoilor noastre de recrutare, numărul de angajaţi ai centrului de suport din localitate va creşte”, a spus Vladimir Sterescu.

Pentru noul său centru, compania a închiriat un spaţiu într-o clădire istorică poziţionată în centrul oraşului, care în prezent este în curs de amenajare.

Citiți și despre:

  • CGS îşi extinde echipa din România cu 250 de persoaneCGS îşi extinde echipa din România cu 250 de persoane Furnizorul de soluţii de outsourcing CGS îşi extinde echipa din România. Compania americană a anunţat că va angaja 250 de persoane, posturile fiind scoase la concurs. Locurile de muncă se adresează […]
  • Peste 15.000 de job-uri vacante, la nivel naţionalPeste 15.000 de job-uri vacante, la nivel naţional În evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) erau înregistrate, astăzi, 15.204 locuri de muncă vacante, conform datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici. Cele mai […]
  • Afaceri în creştere pentru Zitec, în 2014Afaceri în creştere pentru Zitec, în 2014 Zitec, producătorul român de aplicaţii online, a încheiat anul 2014 cu afaceri de peste 3,3 milioane de euro, în creștere cu 50% față de anul anterior. Acesta este al patrulea an consecutiv în care companie […]
  • Peste 3.400 de joburi, disponibile la Angajatori de TOP BucureștiPeste 3.400 de joburi, disponibile la Angajatori de TOP București Peste 3.400 de joburi sunt disponibile la Angajatori de TOP București, eveniment care va avea loc săptămâna viitoare, pe 4-5 aprilie, la Sala Palatului. Ediția cu numărul 16 a târgului de cariere reunește 100 […]
  • CGS deschide un nou centru de suport, în Miercurea CiucCGS deschide un nou centru de suport, în Miercurea Ciuc CGS (Computer Generated Solutions), cel mai mare furnizor de soluţii de outsourcing prezent în România, îşi continuă extinderea capacităţii de suport în anumite limbi străine europene, deschizând un nou […]