Cifra de afaceri a Heineken România, în scădere

07.05.2015

Într-o piață aflată în scădere și un context economic dificil, Heineken România și-a îmbunătățit profitabilitatea, înregistrând o creștere de două cifre a acesteia în 2014. Cifra de afaceri netă a companiei a fost de 1.085 milioane lei, mai mică cu 3% decât în 2013, fiind înregistrate rezultate puternice pentru brandurile din portofoliu, precum Heineken, Ciuc, Desperados și Neumarkt.

Tot anul trecut, portofoliul companiei s-a extins cu noi branduri și inovații, precum Affligem, Ciuc 0,0%, Ciuc Natur Radler Mere Rosii şi Golden Brau 0,0% .

„În 2014, condițiile meteorologice nefavorabile, combinate cu presiunea continuă a mediului economic au dus la o scădere a consumului de bere, pretutindeni în România. Compania noastră a fost de asemenea afectată, înregistrând o scădere a cifrei de afaceri cu 3 procente. În ciuda acestor condiții dificile, am crescut profitabilitatea generală a companiei datorită diversitătii produselor noastre, a eficientizării costurilor și a inovațiilor pe care le-am inclus în portofoliul nostru”, a declarat Onno Rombouts, Managing Director Heineken România.

Ca membru activ al societății, Heineken România va continua să depună eforturi pentru a obtine rezultate solide în cadrul agendei “Brewing a Better World”, axate pe: reducerea amprentei de CO2, promovarea în mod activ a consumului responsabil, punand accent pe sănătatea și siguranța angajaților și pe sprijinirea comunităților locale.

„În timp ce piața de bere rămâne dependentă de contextul economic și de condițiile meteorologice, suntem încrezători că strategia noastră, centrată pe dezvoltarea mărcilor din portofoliu și pe inovație, va continua să aducă o creștere sustenabilă a companiei”, a adăugat Onno Rombouts.

 

 

Citiți și despre: