Clarfon, lider în protezarea auditivă

01.12.2016

Compania deține cea mai performantă tehnologie din domeniul său de activitate. Clarfon a luat naștere la inițiativa unor oameni pasionați, care au identificat o nișă de piață și au dezvoltat o idee de business în sectorul protezării auditive. În 12 ani de activitate, pornind de la două cabinete în București, compania a evoluat, ajungând astăzi să dețină o rețea formată din 35 de cabinete distribuite în toată țara, cabinete solide atât ca brand, cât și ca istoric în piață. Dezvoltarea rețelei a determinat evoluția companiei și pe alte planuri, precum cel tehnologic, al echipei și al know-how-ului.

„Piața era aceeași și acum 12 ani, în sens de număr de pacienți, însă am putea observa schimbări mai mult din prisma operatorilor din piață. Noi am devenit mai buni, mai cunoscuți, mai tehnologizați, implicit vedem și piața mai favorabilă în momentul de față”, declară Ionuț Ștefănescu, managerul general al Clarfon.

Activități în sfera ORL

Inițial, Clarfon și-a început activitatea oferind servicii și produse din sfera protezării auditive, aparatele auditive fiind principalul produs al companiei. Însă, de curând, societatea a început să furnizeze și servicii de optică medicală: ochelari și derivatele procesului.

„După 12 ani am diversificat portofoliul de produse, însă aparatele auditive și protezarea auditivă, ca serviciu, rămân principalele noastre activități. Implantul cohlear și protezele pentru traheaostomie au completat activitatea din sfera ORL”, menționează Ionuț Ștefănescu.

Cel mai de succes serviciu oferit de Clarfon este pachetul de servicii și produse de proteze auditive

Din întreg portofoliu al companiei, cel mai accesat este pachetul de servicii și produse de proteze auditive, care cuprinde atât aparatul auditiv, cât și explorările auditive și testele efectuate de specialiști audio-proteziști din cadrul companiei.

„Orientarea protetică și personalizarea aparatului auditiv pe auzul fiecărui pacient reprezintă plus valoarea pe care o aducem prin cunoștințele, experiența și pregătirea specialiștilor audio-proteziști”, completează managerul general al Clarfon.

În plus, de asigurarea serviciilor de calitate se ocupă o echipă formată din 60 de persoane, pentru care compania oferă instruire pe departamente. Pe lângă instruirea de inducție, asigurată atât de o echipă internă, cât și de tutori care supraveghează desfășurarea  activității, Clarfon are, de asemenea, un plan de training-uri externe.

Cea mai performantă tehnologie

În ceea ce privește tehnologia utilizată de Clarfon, societatea s-a dezvoltat, din acest punct de vedere, în două direcții: produsul în sine și aparatura din dotarea cabinetelor și a laboratoarelor tehnice.

Încă din anul 2004, când compania și-a început activitatea de protezare auditivă, Clarfon deținea cel mai performant laborator de producție. Dotările cabinetelor depășeau standardul din piață, iar în materie de produse, compania se prezenta cu aparate auditive lansate recent de producătorii săi în Germania și America.

Clarfon deține cele mai performante tehnologii și cele mai inovative produse

Clarfon a lansat produse pe piață mai repede chiar decât țări precum Franța și Italia deoarece, din acest punct de vedere, sistemul birocratic din țara noastră era mai simplu. Compania a păstrat și astăzi acest avans de start și deprindere, aducând cele mai inovative produse și încercând să le promoveze beneficiile.

De asemenea, compania acordă o atenție deosebită societății în care activează, implicându-se anual în numeroase proiecte de responsabilitate socială.

„În privința proiectelor de responsabilitate socială, ne-am implicat în fiecare an în tot felul de evenimente sau am fost sponsori la evenimente: întreceri sportive ale persoanelor hipoacuzice, spectacole cu scopuri de întrajutorare a persoanelor hipoacuzice, dar și proiecte constante pe care le facem în fiecare an: Campania de conștientizare și importanță a auzului ce are loc în luna septembrie – luna mondială a surdității”, susține managerul general Clarfon.

În prezent, compania are în desfășurare o serie de proiecte de marketing care au ca scop educarea clienților privind importanța conectării aparatelor auditive cu dispozitivele media – televizor, computer, telefon.

Lider în sfera ORL

Clarfon este lider de piață în sfera protezării auditive. Acest lucru se datorează, în principal, managementului și echipei care este dedicată activității, precum și datorită modului de abordare a beneficiarilor serviciilor și produselor companiei – orientarea către pacient, nu către client.

„Investim permanent în tehnologie. Nu a existat o primenire totală a aparaturii de lucru, ci am înlocuit treptat”, declară managerul general Clarfon.

De asemenea, investițiile permanente efectuate de companie în tehnologie au contribuit la performanțele obținute, atât în ceea ce privește poziția pe piață, cât și cu referire la cifra de afaceri. Astfel, dacă la sfârșitul anului 2015 Clarfon a înregistrat o cifră de afaceri de 12 milioane de lei, pentru anul în curs, conducerea companiei preconizează o creștere semnificativă, estimarea pentru anul curent fiind în jurul valorii de 15 milioane de lei.

„Pe viitor planificăm să ne extindem Laboratorul Tehnic unde se asamblează aparatele auditive intraauriculare și să ne dezvoltăm activitatea de service audiometre”, încheie Ionuț Ștefănescu, manager general Clarfon.

 

 

Citiți și despre:

  • Afacerile Spitalului Monza au crescut la 9,5 milioane de euro în 2014Afacerile Spitalului Monza au crescut la 9,5 milioane de euro în 2014 Spitalul Monza a avut o cifră de afaceri de 9,5 milioane de euro în 2014, comparativ cu 3 milioane de euro în anul 2013. De asemenea, numărul pacienților din Ambulatoriul de Specialitate s-a dublat față de […]
  • Ce probleme de sănătate aduce munca de birouCe probleme de sănătate aduce munca de birou Medicii atrag atenția asupra unor noi categorii de boli profesionale, a căror frecvență crește de la an la an. Când ne gândim la siguranţa angajaţilor sau la securitatea muncii facem involuntar legătura cu […]
  • Spitalul Sf. Constantin, excelenţa în sănătateSpitalul Sf. Constantin, excelenţa în sănătate Primul spital privat multidisciplinar din Brașov continuă să se dezvolte. Organizația Mondială a Sănătății defineşte sănătatea ca fiind o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu […]
  • Zetea, un brand de talie mondialăZetea, un brand de talie mondială Produsele Zetea, cu baze tradiționale românești, ajung în diferite colțuri ale lumii. Compania Privat Silviu Zetea a fost înființată la începutul anului 1990, sub formă de întreprindere mică, în baza […]
  • Sărbători de iarnă mai scumpe pentru româniSărbători de iarnă mai scumpe pentru români Majoritatea produselor s-au scumpit, mai puțin brazii. Un lucru este evident în perioada sărbătorilor de iarnă, anume faptul că românii sunt nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru cumpărături, […]