Cluj Innovation Day va avea loc în perioada 20 – 21 martie

06.02.2014

Peste 400 de oameni de afaceri din țară sau internaționali și investitori vor participa în luna martie, împreună cu reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Guvernului României, la cea de-a doua ediție a evenimentului Cluj Innovation Days.

Evenimentul este organizat de Cluj IT Cluster, cel mai important cluster în domeniul IT la nivel naţional, și se va desfășura în cadrul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

De asemenea, în cadrul Cluj Innovation Days vor participa și reprezentanți ai autorităților publice locale, precum și ai mediului academic, ambasadori sau membri ai altor clustere naționale și internaționale.

„Ediția din acest an a Cluj Innovation Days își propune prin tematică, invitați și structura evenimentului, să coaguleze principalii actori la nivel național și internațional implicați în procesul inovării, factorii decizionali și persoanele interesate de schimbarea de paradigmă în mentalitate, business și educație, rezultată în urma orientării spre generarea de idei și produse inovative, cu valoare adăugată mare”, a declarat Alexandru Tulai, preşedintele Asociaţiei Cluj IT Cluster.

Evenimentul este structurat în trei sesiuni tematice, care cuprind toate cele trei apecte constitutive ale inovării. Este vorba despre Mastering Innovation, Fostering Entrepreneurship și Showcasing Innovation.

Alexandru Tulai a mai spus că printre invitați se numără reprezentanți ai instituțiilor academice reprezentative precum universități, Academia Română și institute de cercetare.

”Prin numărul mare de participanți, dar mai ales prin natura preocupărilor acestora, putem aprecia că, pentru cele două zile, Clujul va deveni capitala regională a inovării”, a adăugat acesta

Prima ediție a evenimentului a avut loc anul trecut, Cluj Innovation Days având drept scop consolidarea comunității IT locale. De asemenea, prin această reuniune este facilitată dezvoltarea legăturilor cu parteneri de afaceri naționali și internaţionali.

Citiți și despre: