COMES își consolidează poziția de lider național

01.09.2017

Compania va începe dezvoltarea de produse noi, de tip packing integrat. COMES, una dintre cele mai performante companii din domeniul producției de utilaje și echipamente sub presiune pentru industria chimică, petrochimică și nucleară, a înregistrat o evoluție pozitivă, dezvoltarea companiei din ultimii trei ani axându-se pe trei direcții strategice – investiții în noi capacități de producție și modernizarea celor existente, dezvoltarea continuă a exportului și consolidarea rolului de lider în execuția de echipamente sub presiune pentru piața internă.

În contextul stagnării comenzilor de pe piața internă și cea europeană, COMES și-a dezvoltat afacerile pe fostul spațiu sovietic – Belarus, Lituania – precum și în Orientul Mijlociu – Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman, Iordania, Egipt. Drept urmare, deținerea autorizațiilor necesare execuției utilajelor sub presiune pentru piața de oil & gas și investițiile realizate au condus la o creștere spectaculoasă a exportului, care de la 35%, în 2014, a ajuns anul acesta la circa 80%.

În plus, compania este principalul furnizor pentru rafinăriile KazMunaiGas Petromidia și Vega Ploiești, Lukoil Petrotel Ploiești și OMV Petrobrazi, având de asemenea livrări în industria chimică și energetică.

„Avantajele competitive care au permis dezvoltarea continuă a afacerilor firmei COMES sunt investițiile realizate în atelierele de producție, certificările de produs pentru toate zonele lumii, calitatea profesională a salariaților noștri, soliditatea financiară, posibilitatea de a derula proiecte complexe, precum și faptul că toate etapele necesare execuției utilajelor, de la proiectare până la probe și teste finale, sunt realizate integral în compania noastră, în beneficiul reducerii costurilor și oferirea unui termen de livrare competitiv”, ne-a declarat Victor Marin,  Director Comercial în cadrul COMES.

Proiecte recente și viitoare

Cele mai importante lucrări realizate de COMES în ultima perioadă au fost destinate industriilor de rafinare țiței și chimice. Aceste livrări au vizat echipamente pentru revizia realizată de rafinăria Petrotel Lukoil în acest an, echipamente complexe din inox pentru fabrica chimică realizată în Franța de Tessenderlo Kerley Belgium, corpuri de pompe din superduplex pentru Termomeccanica Italia, serpentine din inox și carbon aliat pentru piața din Belarus, precum și diverse proiecte pentru firme de renume internațional, cum ar fi John Zink Hamworthy, GEA Wiegand, Bilfinger Ems,Takreer Refinery, Qatar Petrochemicals.

„În acest moment avem în execuție proiecte atât pentru piața internă, în rafinăriile  OMV Petrom Petrobrazi și KazMunaiGas Petromidia Petromidiacat, pentru piața externă, în fostul spațiu sovietic, Europa, Orientul Mijlociu și Asia”, adaugă Victor Marin.

COMES va începe dezvoltarea de noi produse, cum ar fi cele de tip packing integrat și realizarea de lucrări complete la cheie

În plus, COMES va începe dezvoltarea de noi produse, cum ar fi cele de tip packing integrat,  precum și realizarea de lucrări complete la cheie, incluzând proiectare, execuție utilaje, montaj, probe și punere în funcțiune.

Toate acestea evidențiază trendul pozitiv înregistrat de companie, lucru care se remarcă și în evoluția echipei de angajați. Astfel, dacă în 2014 în companie își desfășurau activitatea 113 salariați, numărul acestora a crescut an de an – 150 salariați în 2015, 161 în 2016, în acest an COMES ajungând să aibă 172 de salariați.

Strategia de dezvoltare a companiei

Strategia de dezvoltare a COMES se bazează pe continuarea investițiilor în spațiile de producție, în utilaje și echipamente pentru fabricație și control, pe extinderea pe noi piețe, consolidarea celor existente, identificarea de clienți noi și realizarea de parteneriate cu cei importanți.

Strategia de dezvoltare a COMES se bazează pe continuarea investițiilor, însă o componentă esențială a acesteia este și cea de marketing

Totodată, componenta de marketing este esențială în strategia de dezvoltare a companiei. Astfel că, pe lângă delegațiile interne și externe realizate constant la clienții noi sau cei tradiționali, pentru a putea transmite prin discuții directe investițiile, dotarea și produsele proprii, COMES participă cu stand propriu la expoziții interne și internaționale de renume pentru piața de oil & gas.

În 2016 și începutul lui 2017, COMES a participat la expoziții în Belarus și Rusia, la cea mai mare expoziție din Orientul Mijlociu, respectiv ADIPEC 2016 din Emiratele Arabe Unite și la TIB 2016. Pentru perioada următoare, compania va reînnoi participările la TIB 2017, ADIPEC Exhibition 2017 din Emiratele Arabe Unite, precum și la Achema Exhibition Germania 2018 si Mioge Exhibition Moskow 2018.

„Dorim să ne păstrăm rolul de lider pe piața internă de rafinare gaze, chimie și petrochimie, să dezvoltăm noi produse și să continuăm creșterea cifrei de afaceri, a valorii exportului și a profitului, cheia de bază a oricărei afaceri”, mai spune administratorul COMES.

Investiții și modernizări

La sfârșitul anului 2015, COMES a finalizat modernizarea unei noi hale de cazangerie, destinată execuției de utilaje tehnologice din inox/duplex/superdulex, cu o suprafață de 1.400 mp și o capacitate lunară de până la 140 de tone. Este dotată cu 2 poduri (40 tone) și cu echipamente tehnologice de ultimă generație: mașină de roluit table cu o grosime maximă de 63 mm, mașini de sudat automate, orbital electric, mașini de mandrinat, de șanfrenat, de tăiat țevi. De asemenea, a fost  modernizat atelierul de prelucrări mecanice prin dotarea mașinilor clasice de găurit cu CNC moderne, achiziția de strunguri carusele de dimensiuni mari, strunguri normale etc. S-au achiziționat mașini de ultimă generație de sudat sub stat de flux, orbital, mașini de șanfrenat table și țeavă, s-a modernizat cuptorul de tratament termic, precum și laboratoarele de controale distructive și non-distructive.

De asemenea, s-au creat spații noi de protecție anticorozivă, unul de vopsire și altul de sablare, de 100 de metri pătrați fiecare, și s-a renovat hala veche de cazangerie (2.600 mp), destinată execuției de utilaje din carbon.

Pentru a crește controlul calității, s-au achiziționat echipamente tehnologice performante, de ultimă generație, precum aparatură de măsură și control – END, de exemplu – sau aparatură de control RX, iar pentru a crește eficiența activității de proiectare s-au achiziționat programe software moderne, specializate în calcule de proces și dimensionări mecanice.

„Continuăm constant investițiile și modernizările în halele de producție, în vederea creșterii calității produselor fabricate, a controlului acestora, precum și a gabaritului”, susține Victor Marin, administrator COMES.

„Continuăm constant investițiile și modernizările în halele de producție în vederea creșterii calității produselor fabricate, a controlului acestora, precum și a gabaritului”, completează Victor Marin, administrator și coordonator comercial în cadrul COMES.

Este în pregătire un proiect nou de investiții ce constă în construirea unei facilități noi de producție, destinată execuției echipamentelor cu greutăți unitare între 50-150 de tone, proiect cu finalizare la sfârșitul anului 2018.

În ceea ce privește rezultatele financiare, cifra de afaceri înregistrată de COMES în ultimii ani a avut un trend pozitiv. Astfel, dacă în anul 2014 cifra de afaceri a fost de 4,1 milioane de euro, în 2015 de 4,8 milioane euro iar în 2016 de 5,9 milioane euro, pentru anul în curs, cifra de afaceri estimată este de circa 9,2 milioane de euro, COMES înregistrând în 2017 o creștere a cifrei de afaceri de aproape 250% față de 2014.

 

 

Citiți și despre: