Comisioanele impuse de bănci comercianţilor ar putea fi limitate

04.04.2014

Comisioanele pe care băncile le percep de la comercianţi pentru a procesa plăţile cumpărătorilor ar putea fi limitate, conform noilor reguli votate ieri de Parlamentul European. Datele Comisiei Europene arată că aceste comisioane îi costă pe comercianţii din Uniunea Europeană peste 10 miliarde de euro pe an, iar aceste taxe nu sunt foarte clare pentru utilizatorii cardurilor. Astfel, comercianţii sunt taxaţi pentru fiecare tranzacţie cu cardul, iar ei adaugă aceste costuri la preţurile bunurilor sau serviciilor pe care le vând.

În plus, comisioanele de serviciu sau de “interschimb” pe care băncile le aplică pentru a procesa tranzacţiile efectuate în scheme de tipul Visa şi MasterCard ar putea fi limitate la 0,3% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de credit şi 7 eurocenţi sau 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit.

”Aceste limite s-ar putea aplica atât plăţilor interne, cât şi celor transfrontaliere în UE şi ar putea avea efect la un an după intrarea în vigoare a noilor reglementări. În timp, comisioanele mai mici s-ar putea tranduce în preţuri mai mici pentru utilizatorii de carduri”, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului European

Deputații europeni au mai votat ieri și regulile privind siguranţa plăţilor online, care trebuie actualizate pentru a ţine pasul cu progresul tehnic, dezvoltările pieţei şi numărul tot mai mare de plăţi.

Astfel, utilizatorii acestor servicii ar trebui să primească un set uniform de informaţii despre comisioanele, termenele de execuţie, informaţiile de contact şi, acolo unde este cazul, ratele de schimb, care ar trebui exprimate clar.

De asemenea, furnizorii de servicii de plăţi ar putea să fie obligaţi să facă publice, la cerere, costurile reale ale procesării plăţilor.

Citiți și despre: