Compania Pati – Pan Mariano intră în reorganizare

21.03.2016

Compania Pati – Pan Mari intră în reorganizare, după ce planul de redresare propus de CITR a fost recent aprobat de judecătorul sindic. Astfel, societatea intră în etapa de reorganizare după ce a înregistrat în perioada de observație o creștere a cifrei de afaceri medii lunare de 10%.

Pati – Pan Mariano activează în domeniul de producere și comercializare a produselor de panificație și patiserie. Compania deține o fabrică de produse de panificație și patiserie, precum și propria rețea de distribuție și o rețea proprie de opt magazine de desfacere.

Pentru a pregăti compania pentru reorganizare, s-au luat măsuri de reducere a costurilor, s-au îmbunătățit indicatorii cu privire la numărul de zile de încasare a creanțelor și viteza de rotație a furnizorilor, datorită eficientizării managementului gestionării acestora, implementării unor politici noi de achiziție a materiilor prime și materialelor, numărul de zile de plată al furnizorilor scăzând de la 479 la data deschiderii procedurii la 15 la finalul anului trecut.

Ajutorul acordat de CITR în perioada de observație a făcut posibilă o reducere a cheltuielilor companiei Pati – Pan Mariano, rezultată din îmbunătățirea rezultatului operațional, care, la data deschiderii procedurii insolvenței, înregistra valori negative, respectiv -385.778 lei, pentru ca, la finele anului trecut, veniturile generate de activitatea companiei să acopere costurile operaționale și să genereze și un profit operațional de 193.500 lei.

De asemenea, tot în perioada de observație, Pati – Pan Mariano a efectuat plăți de 12.307.169 lei în contul datoriilor curente. Compania a realizat încă din această perioadă implementarea unui mecanism de control al costurilor și resurselor prin elaborarea de cash-flow-uri, bugete de venituri și cheltuieli.

„Experiența din domeniu, dublată de calitatea produselor oferite și piața de desfacere a companiei, au creat premisele însănătoșirii ei încă din perioada de observație. Cu sprijinul CITR, societatea a reușit implementarea unor măsuri necesare atât pe termen scurt, pentru revitalizarea societății, cât și pe termen lung, în vederea intrării într-o reorganizare care să readucă Pati – Pan Mariano în circuitul economic”, a declarat Octavian Barbu, Partener CITR.

 

 

Citiți și despre: