Companiile alocă bugete mai mari pentru amenajarea birourilor

19.03.2015

Companiile din România sunt dispuse să aloce bugete mai mari pentru amenajarea spațiilor de birouri, ajungând chiar și la 350 euro pe metru pătrat, conform Techno Office, unul dintre principalii jucători ai pieţei locale de furnizori de soluții complete pentru amenajarea spațiilor de birouri.

„Cu toate că bugetele din ultimii ani au cunoscut o scădere considerabilă, începând cu anul 2014 am început să resimțim curajul companiilor din România și o creștere treptată a sumelor dedicate amenajării spațiilor de birouri”, a declarat Iuliana Carata, General Manager Techno Office.

În ultimul an, costul mediu pentru amenajarea unui spaţiu de birou s-a situat între 80 euro pe metru pătrat şi 350 euro pemetru pătrat, în funcţie de tipul de produse alese.

„În ceea ce privește cele mai mari sume alocate pentru amenajarea spaţiilor de birouri, companiile din industria farmaceutică, IT&C și cea de servicii financiare se află în topul celor care nu fac compromisuri legate de bugetele investite”, a mai spus Iuliana Carata.

Totodată, compania remarcă faptul că în spațiile în care se investesc bugete semnificative, se acordă o atenție specială zonelor de management, sălilor de conferință, zonelor de receptie şi de lounge, atât din punct de vedere al suprafețelor pe care se desfăşoară, cât și al finisajelor și sistemelor audio-video integrate.

Reprezentanta Techno Office a menționat că cele mai multe amenajări din România sunt realizate cu elemente standard, însă acestea sunt completate cu produse custom-made. De regulă, potrivit Techno Office, pentru zone de recepţie, zone de servit masa și zone de lounge / relaxare, clienții apelează la produse realizate la comandă.

Alte situații în care acestea sunt solicitate sunt cele în care se dorește ajustarea dimensiunilor meselor de lucru și a sistemelor de depozitare pentru a optimiza un anumit spațiu sau pentru a încadra o piesă de mobilier, precum recepțiile, într-un anumit design.

„Prima regulă în amenajarea birourilor este ca spațiul respectiv să fie funcțional și să îndeplinească toate standardele de lucru cu privire la iluminat, ventilație și alte aspecte care vizează bunăstarea angajaților, iar rolul nostru, ca și consultant în amenajări, este să îndrumăm clientul către soluții optime, în concordanță cu bugetul alocat”, a menționat reprezentanta Techno Office.

Raportat la bugete, scaunele absorb circa 45% din sumele totale alocate amenajării birourilor, deoarece companiile aleg tot mai des modele ergonomice, cu mecanisme intuitive care, prin ajustarea corectă, individuală – în funcţie de greutatea sau înălţimea utilizatorului –  îi vor oferi acestuia un suport de susținere echilibrat și o creștere semnificativa a nivelului de confort în perioada de lucru „aşezat pe scaun”.

Pe plan secund în bugetul necesar amenajării se află birourile, recepțiile și mesele de meeting, ansamblu pentru care companiile alocă, de obicei, circa 30% din bugetul disponibil.

La polul opus, clienții Techno Office alocă doar 10% din buget pentru spațiile de depozitare, acestea fiind din ce în ce mai puțin prezente în birourile companiilor datorită tendinței de a apela la soluții de arhivare digitală. Nu în ultimul rând, canapelele, fotoliile și zonele de lounge consumă aproximativ 15% din bugetul destinat amenajării.

 

 

Citiți și despre: