Companiile româneşti consideră că ANAF trebuie reorganizată

07.11.2013

40% dintre companiile susţin că iniţiativa reorganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) este absolut necesară, iar 48% dintre firmele din România susţin procesul, dar spun că are nevoie de anumite ajutări, potrivit unui studiul realizat de PwC România.

În plus, sondajul a arătat de asemenea că 92% dintre respondenţi nu au suficiente informaţii despre detaliile acestei reorganizări.

Este nevoie de îmbunătăţirea comunicării

„Mediul de afaceri din România înţelege nevoia de reorganizare a ANAF pentru a putea îmbunătăţi gradul de colectare, a combate evaziunea fiscală şi pentru a fi mai deschis faţă de nevoile contribuabililor oneşti. Pe de altă parte, este nevoie de îmbunătăţirea comunicării la nivelul autorităţilor fiscale pentru că foarte mulţi contribuabili se plâng că nu au suficiente informaţii despre acest proces”, a declarat Mihaela Mitroi, liderul departamentului de consultanţă fiscală şi juridică al PwC România.

Aproape toţi managerii financiari (96%) au arătat că autorităţile fiscale ar trebui să aibă drept obiectiv central combaterea evaziunii fiscale, iar trei sferturi dintre respondenţi au subliniat nevoia informatizării procesului de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plată a taxelor.

Trebuie eliminată competiţia fiscală neloială

Un procent semnificativ (25%) dintre cei chestionaţi au indicat de asemenea că autorităţile fiscale ar trebui să se concentreze pe îmbunătăţirea pregătirii profesionale a inspectorilor fiscali.

„Contribuabilii oneşti se aşteaptă ca statul să combată evaziunea fiscală de o manieră hotărâtă pentru a elimina competiţia fiscală neloială. Dar vor de asemenea ca autorităţile fiscale să acţioneze ca nişte parteneri, angajându-se într-un dialog constant cu contribuabilii, în interesul tuturor părţilor interesate. Respondenţii au subliniat şi câteva mari probleme cu care se confruntă ANAF – concentrarea inspecţiilor fiscale pe aspectele de formă ale tranzacţiei, nu pe cele de substanţă, lipsa de transparenţă în metodologia aplicată pentru inspecţiile fiscale sau lipsa de consecvenţă în interpretarea şi aplicarea legislaţiei fiscale”, a explicat Mihaela Mitroi.

Sondajul a fost derulat în perioada octombrie-noiembrie 2013 şi se bazează pe răspunsurile a mai mult de 30 de manageri financiari de la companii de top din România.

 

Citiți și despre: