Concurența a amendat 4 companii din domeniu jocurilor de noroc

22.01.2014

Consiliul Concurenţei a amendat companiile Loteria Română SA, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, Intracom SA Holdings şi Lotrom SA cu 16,85 milioane lei (aproximativ 3,76 milioane euro), potrivit unui comuncat transmis ieri de instituție.

Autoritatea a constatat că cele patru companii au realizat o înţelegere privind implementarea programului video – loterie în România, prin stabilirea unei obligaţii de neconcurenţă în cadrul Contractului de credit – furnizor. Asfel, obligaţia prevedea ca pe perioada derulării contractului, în perioada 2003-2013, Loteria Română nu avea voie să desfăşoare un alt program de video-loterie sau unul similar în cooperare cu alte companii.

„Conform legislaţiei din domeniul jocurilor de noroc, Loteria Română deţine exclusivitate pentru activitatea de video-loterie, iar restricţia cuprinsă în contract a eliminat concurenţa de pe această piaţă prin derularea a unui singur asemenea program pe o perioadă de 10 ani” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Clauza cuprinsă în contractul încheiat între cele 4 companii a condus la restrângerea concurenţei pe piaţa exploatării maşinilor electronice cu câştiguri din România şi pe pieţele aferente producţiei/comercializării de echipamente, deşi au existat oferte din partea altor companii privind implementarea unui alt program de Video-Loterie.

Companiile menționate au încălcat astfel legislaţia naţională, cât şi cea comunitară din domeniul concurenţei, fiind sancţionate din acest motiv.

Compania Naţională Loteria Română SA a primit o amendă de 9 milioane lei, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, 5,5 milioane lei, Intracom SA Holdings, 1,7 milioane lei, iar Lotrom SA a fost sancționată cu 512.469 lei.

 

Citiți și despre: