Conferinţa SMART Marketing: Cum arată viitorul marketingului și comunicării?

01.11.2017

La finele lunii octombrie, BusinessMark a organizat, în Bucureşti, cea de-a treia ediție a conferinței „SMART Marketing” – un eveniment organizat sub deviza << quest for magnetic brands>>. În jur de 100 de specialiști din industria de marketing și comunicare au avut ocazia să se întâlnească cu reprezentanții unor brand-uri de renume, românești sau cu influențe străine, și să afle care sunt elementele cheie pentru a ține pasul cu un domeniu aflat mereu în schimbare:

MARCIN MOLIN – Country Group Leader South East Europe, Philips a deschis evenimentul și a vorbit despre aplicația #uGrow în România pentru bebeluși sănătoși. Aceasta a fost lansată de curând și monitorizează evoluția copilului, îi sprijină pe părinți în relația cu pediatrii, ajutându-i să identifice tipare pentru a sprijini dezvoltarea copiilor. Aplicația devine un instrument util în era digitală, ce a fost descărcat de 22 500 de persoane în primele trei luni de la lansare.

RAMONA BRATU – Marketing Manager, Radio ZU a continuat discuția vorbind despre strategia de marketing a radioului, despre campanii de comunicare îndrăznețe și cum încearcă să se adapteze continuu la preferințele ascultătorilor. Nu în ultimul rând, a explicat faptul că sunt susținători ai campaniilor cu impact social care, mai presus de toate, schimbă viețile oamenilor.

LIVIU MARICA – Marketing Manager, ASUS este de părere că oamenii de marketing sunt buni povestitori, perseverenți și norocoși. Mai mult, este de părere că pentru a convinge clienții, fără să-i sperie, specialiștii din domeniu, ar trebui să dea dovadă de simpatie și reciprocitate (asociere pozitivă), autoritate și dovadă socială (reducerea incertitudinii), consecvență și raritate (acțiunea motivantă). El a încheiat prezentarea cu un gând de transmis mai departe: marketingul – când este făcut bine face diferența între mediocritate și excelență.

ENIDA SITESCU – Marketing Manager Vichy Romania & Bulgaria, L’OREAL a vorbit despre ce putem face pentru a dezvolta relația cu clienții și consumatorii: „Este important să fii creativ pentru a atrage atenția. Astăzi, există numeroase instrumente care să te ajute să faci lucrurile în mediul digital. Să creezi experiențe și să nu te mai gândești la produs în sine, ci la ce aduce el consumatorului. Să credem în ceva! La L’OREAL credem foarte mult în frumusețe, un lucru la care oamenii se gândesc de sute de mii de ani. De ce? Pentru că așa îți exprimi personalitatea, este o modalitate de conversație, te face să te simți foarte bine și, în unele cazuri, îți redă demnitatea, identitatea și te ajută să treci peste momentele grele. Noi credem că o piele frumoasă este o piele sănătoasă, iar acest lucru se vede în toate campaniile pe care le facem.”

CEZAR GRBEA – Marketing Manager South Europe, Brown-Forman a atins un subiect din ce în ce mai important în domeniu: comunicarea cu generația millennials și cum reușești să vorbești pe limba lor. Principalele sale concluzii au fost următoarele: consistența poate fi cheia, să vorbim despre brand-uri fără temeri, să spunem povestea brand-ului într-un mod relevant, să folosim mijloacele utilizate de consumator și să nu schimbăm cursul poveștii pentru acesta.

Invitatul special al conferinţei a fost PABLO FERREIROS BENNETT – PhD in Marketing, Sales & Marketing Expert, International Speaker & Advisor, care a început prezentarea cu o întrebare: ce îl face pe un brand să fie magnetic în era prosumerilor, acei consumatori de online, proactivi, care influențează activitatea brand-urilor? Pe timpul prezentării a discuta despre adaptarea companiilor la transformarea digitală, neuromarketing și a oferit câteva exemple de strategii de consolidare a brandurilor.

ANDI VANCA – Head of Communications, Electric Castle a vorbit despre povestea celor cinci ediții ale Festivalului Electric Castle, un festival al recordurilor înregistrate an de an, al eforturilor logistice de mare anvergură și despre show-urile artiștilor care au urcat pe scena de la Bonțida. Crede că toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără creativitate, coerență, respect, calitate și curaj.

CIPRIAN STANCU, Founder, Republica BIO a discutat despre începuturi, experiența sa de rebranding și despre eforturile depuse pentru a intra pe o piață foarte mică în România: „Am început în 2014 și ideea de la început este total diferită față de ce facem astăzi. Am intrat cu ambiție pe o piață foarte mică. Am devenit lider în doi ani. Ce suntem noi? Un retailer mare într-o piață mică. La toate târgurile la care am fost prezenți am observat că există un gol foarte mare pentru producătorii mici. Noi luăm producătorii mici, nu numai din România, și ne ocupăm de ei, de distribuție, de marketing. Le spunem povestea.”

ANGELICA BARBU – Brand Marketing & Communication Manager, CEZ România şi-a începutul discursul cu un motto după care compania în care lucrează își ghidează activitatea: Build communities, gain insight and change the world. Acesta a discutat, ulterior, despre: grupul și brand-ul CEZ, viitorul în energie și comunicare, clienți și oameni și despre comunitatea care se consolidează de la an la an. A completat cu faptul că: „Într-un domeniu destul de rigid, reușim să fim un brand notoriu în aria noastră de activitate, în Oltenia. Punem oamenii pe primul loc și credem că electricitatea poate fi un domeniu infinit de inovație. Ce înseamnă viitorul? SMART transformation, care este transformarea operațională, o noutate care contribuie la un viitor sustenabil. Ce am înțeles de când suntem în România? Dacă vrem să spunem cine suntem și ce facem, ar trebui să oferim o experiență de brand completă: vizuală și digitală.”

Conferința s-a încheiat cu prezentarea lui NICOLAE MOGOȘ – Head of Marketing and Communication, DECATHLON, care a explicat despre cât de important este ca brand-urile să pună accent pe latura lor umană.

 

 

Citiți și despre: