Stiri: Agricultura

Consultări între fermieri şi MADR cu privire la plățile directe

23.07.2014

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a avut ieri o serie de consultări cu fermierii cu privire la plățile directe (Pilonul I), întrucât conform noii Politici Agricole Comune aferente perioadei 2015-2020, statele membre au obligaţia să notifice Comisiei Europene, până la date de 1 august, opţiunile lor legate de aplicarea plăţilor directe.

Alături de ministrul Agriculturii s-au aflat secretarii de stat Daniel Botănoiu, Peter Tamas Nagy, directorul general al APIA, precum și directori din cadrul direcțiilor de specialitate din cadrul MADR.

În cadrul întâlnirii, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a prezentat mai multe propuneri, care se află în prezent în dezbatere publică cu asociațiile fermierilor.

Astfel, în ceea ce privește ”Plata directă pe suprafață” (SAPS), din Fondul European de Garantare Agricolă, propunerea României este de a o menține, până în anul 2020 inclusiv. Totodată, trebuie definită noțiunea de ”Fermier activ”, stabilind deciziile privind excluderea de la plăți directe a unor anumiți tipuri de beneficiari. De asemenea, a fost dezbătută problema dacă România întocmeşte o lista neagră a entităţilor excluse de la plăţile directe, suplimentar faţă de lista neagră a Uniunii Europene care este obligatorie.

O altă propunere vizează „Plata redistributivă” (din FEGA) care reprezintă  o plată facultativă, posibil de acordat pentru primele 30 hectare, indiferent de mărimea exploataţiei. România propune următoarea schemă pentru primele 30 hectare: 5 euro/ha pentru primele 5 hectare şi circa 45 euro/ha pentru restul de 25 hectare.

Cu privire la ”Transferul între piloni” – facultativ, de la Pilonul I plăţi directe la Pilonul II dezvoltare rurală, fie invers, MADR propune realizarea acestui transfer de la Pilonul I – plăţi directe – la Pilonul II – dezvoltare rurală, în anii 2015, 2016 şi 2017, pentru a susține schema pentru micii fermieri din PNDR, schemă care prevede acordarea a 120% din nivelul plăților directe fermierilor care își încetează activitatea agricolă.

În privința ”Reducerii plăţilor” (plafonării), aceasta nu se va aplica deoarece România propune acordarea plăţii redistributive in cuantum de peste 5% din plafoanele naţionale anuale FEGA (aspect agreat de MADR cu Asociaţiile fermierilor la finalul anului 2013).

O altă propunere discutată a vizat ”Înverzirea„ – pentru a primi plata pentru înverzire (din FEGA), care reprezintă 30% din plafonul naţional anual, beneficiarii trebuie să respecte anumite condiţii: diversificarea culturilor, menţinerea păşunilor permanente, prezenţa zonelor de interes ecologic pe suprafaţa agricolă. În acest sens este necesară notificarea listei zonelor de interes ecologic (ZIE) pe suprafaţa agricolă.

În ceea ce privește ”Plata pentru tineri fermieri„ aceștia ar trebui să aibă cel mult 40 ani în anul depunerii cererii, să se stabilească pentru prima dată într-o exploataţie ca şefi de exploataţie, iar plata se acordă pentru o perioadă de maxim 5 ani de la instalare.

“Propunerile MADR au la bază dialogul purtat pe aceste teme încă de la finalul anului 2013, iar definitivarea opțiunilor privind notificarea plăților directe se realizează cu contribuția asociațiilor de fermieri, ca principali beneficiari ai schemelor de sprijin în viitoarea perioadă de programare”, au afirmat reprezentanţii Ministerului.