Consultații gratuite pentru copiii cu epilepsie

21.04.2015

Profesorul francez de neuropediatrie Olivier Dulac acordă, în Capitală, în perioada 20-22 aprilie, o serie de consultații și lecții-conferință pe teme de epileptologie pediatrică, la inițiativa Fundației Române de Neurologie și Epileptologie RONEP.

Profesorul va consulta, împreună cu o echipă numeroasă de medici neurologi pediatri de la clinica „Alexandru Obregia”, dar și din alte centre medicale din țară, 36 de copii români cu epilepsie.

„Școala de epileptologie românească are o tradiție îndelungată, având profesori remarcabili, cum este doamna profesor Sanda Măgureanu, și întotdeauna a fost în strâns contact cu mediul internațional. Medicii din România au avut astfel ocazia să învețe alături de profesori precum Olivier Dulac, Charlotte Dravet, Catherine Chiron sau Helen Cross”, a declarat prof. dr. Dana Craiu, membru al RONEP și organizator al seriei de întâlniri.

Consultațiile și prezentările se vor desfășura în cadrul centrului de zi și terapii „Există Speranță”, pus la dispoziție cu titlu gratuit de Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare. Centrul este singura facilitate de acest fel din România pentru copiii cu epilepsie de vârstă preșcolară, în care aceștia pot beneficia atât de programe de socializare, cât și de terapiile necesare.

Profesorul Dulac se află în România în această perioadă și pentru a participa la conferința „Opțiuni terapeutice în epilepsia farmacorezistentă”, ce se va derula între 23 și 25 aprilie, organizată de Societatea de Neurologie din România, în colaborare cu Societatea de Neurologie Pediatrică din România.

Temele conferinței includ farmacorezistența în epilepsiile genetice, explorarea prechirurgicală în epilepsiile lezionale și non lezionale și locul neurostimulării și al analizei de semnal EEG în diagnosticul și tratamentul epilepsiei. În afară de prof. Olivier Dulac, sunt invitați la conferință și alți lectori internaționali, precum prof. Philippe Kahane, dr. Lorella Minotti și dr. Olivier David, aceștia profesând la Grenoble, în Franța.

Profesorul Olivier Dulac este fondatorul departamentului de neurologie pediatrică din cadrul Spitalului Necker din Paris, iar în prezent coordonează, la aceeași instituție, centrul de referință pentru epilepsii rare. De-a lungul timpului, a făcut parte și a prezidat diferite comisii ale Ligii Internaționale Împotriva Epilepsiei. Este membru al Societății Franceze de Neurologie Pediatrică, al Societății Europene de Neurologie Infantilă, al Ligii Franceze Împotriva Epilepsiei, al Societății de Neurofiziologie de limbă franceză, precum și al consiliilor editoriale ale celor mai importante publicații de specialitate din lume.

 

Citiți și despre:

  • Opticris a deschis un magazin în Plaza RomâniaOpticris a deschis un magazin în Plaza România Liderul de piață din domeniul opticii medicale autohtone deschide un magazin în Plaza România. Noul magazin Opticris se află la parter, lângă intrarea din bulevardul Timișoara, și ocupă o suprafață de 59,7 de […]
  • MedLife a deschis o nouă hyperclinică la ConstanțaMedLife a deschis o nouă hyperclinică la Constanța MedLife a deschis o nouă hyperclinică, la Constanța, în urma unei investiții de 2 milioane de euro. Unitatea dispune de un centru de excelență în dermatologia estetică, DermaLife, și de echipamente medicale […]
  • 10% dintre români suferă de depresie10% dintre români suferă de depresie Depresia este o afecțiune care adesea scapă nediagnosticată și din păcate de multe ori este recunoscută doar atunci când are loc tentativa suicidară, uneori chiar dacă persoană își anunța din timp gândurile […]
  • ARBACS,  promotorul eticii în domeniul celulelor stem ARBACS, promotorul eticii în domeniul celulelor stem Piaţa celulelor stem este estimată la aproximativ 14-15 milioane euro. Asociația Română a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS) este o asociație non-guvernamentală, non-profit, independentă și apolitică […]
  • CNAS: Reactulizarea preţului medicamentelor va aduce ieftiniri de până la 20%CNAS: Reactulizarea preţului medicamentelor va aduce ieftiniri de până la 20% Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat că salută decizia Ministerului Sănătăţii  de a solicita Deţinătorilor de Autorizaţie de Punere pe Piaţă sau reprezentanților acestora să îşi […]