Contract important semnat de CFR Marfă şi CET Govora

07.11.2017

CFR Marfă a semnat la începutul lunii noiembrie 2017 un Acord – cadru pe patru ani cu SC CET Govora SA, pentru transportul a 9 milioane de tone cărbune energetic de la depozitele Alunu, Berbeşti până pe estacadele de descărcare aparținând CET Govora.

Transportul a fost câștigat în urma unei licitații deschise organizată pe data de de 06 octombrie, anul curent, la care au participat și alți operatori de transport feroviar de marfă.

Derularea acestui transport va consolida veniturile societății și poziția CFR Marfă pe piața transporturilor feroviare de marfă.

În primele nouă luni din 2017, CFR Marfă și-a crescut volumul de mărfuri transportate cu 14,4% față de perioada similară din 2016 și a înregistrat creșterea cu 10% a veniturilor din transport, reușind să diminueze pierderile cu 20,4% față de aceeași perioadă a anului 2016.

În primul semestru din 2017, societatea a avut o cotă de piață de 49,5%.

CFR Marfă a transportat în 2016 aproximativ 83% din cărbunele transportat pe calea ferată și deține astfel un rol strategic în asigurarea cărbunelui necesar funcționarii sistemului energetic național.

 

 

Citiți și despre: