Controale în pieţele bucureştene. Ce nereguli au găsit poliţiştii

27.07.2015

În perioada 24-25 iulie, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, au acționat în mai multe zone din Capitală pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de natură economică și judiciară. Astfel, au fost verificate, în mai multe zone din Bucureşti (piețe și târguri), șapte societăți comerciale, constatându-se comiterea a patru infracțiuni de natură economică.

În urma controalelor efectuate, polițiștii Sectorului 6 au aplicat opt sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei, au ridicat bunuri în valoare de aproximativ 3.000 de lei, în vederea confiscării și au verificat mai multe autoturisme.

La o societate comercială s-a constatat faptul că, nu au fost declarate în totalitate sumele de bani încasate, sustrăgându-se astfel de la plata corectă a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, sens în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

De asemenea, polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Poliția Sectorului 3 au indisponibilizat cantitatea de aproximativ 1.500 kg de făină, în valoare totală de peste 2.100 de lei, în urma constatării comiterea unei infracțiuni de evaziune fiscală.

 

 

Citiți și despre: