Controale în piețele din întreaga țară. Ce nereguli s-au găsit?

26.09.2016

Polițiștii au ridicat 2.768 de kilograme de carne și produse din carne, peste 64.000 de kilograme de legume și fructe, 318.184 de țigarete, 1.864 de litri de alcool și peste 100.000 de kilograme de alte produse, în urma unei acțiuni de control organizate în acest week-end, la nivel național, în piețe, târguri și oboare.

Per total, au fost constatate peste 300 de infracțiuni, au fost aplicate 13.370 de sancțiuni contravenționale, iar 10 persoane au fost reținute.

Poliția Română desfășoară permanent acțiuni punctuale, pentru prevenirea și combaterea activităților comerciale ilicite cu produse agroalimentare sau provenite din contrabandă.

Astfel, în perioada 23-25 septembrie, 6.608 polițiști de ordine publică, de la rutieră, de investigare a criminalității economice și de la transporturi au acționat, la nivel național, în piețe, târguri, oboare și în zonele adiacente acestora.

În cadrul acțiunilor, au fost efectuate 4.252 de controale, dintre care 2.960 la societăți comerciale, 905 în piețe și 387 în târguri/oboare. De asemenea, au fost constituite 864 de filtre rutiere, fiind verificate 15.964 de autovehicule.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 323 de infracțiuni, dintre care 85 de natură economică și 125 la regimul circulației rutiere și au fost recuperate prejudicii în valoare de peste 1.430.000 de lei.

În cadrul dosarelor penale întocmite sunt cercetate 266 de persoane, dintre care 10 au fost reținute. În plus, au fost ridicate în vederea confiscării sau indisponibilizate bunuri în valoare totală de 921.673 de lei, dintre care 2.768 de kilograme de carne și produse din carne, peste 64.000 de kilograme de legume și fructe, 318.184 de țigarete, 1.864 de litri de alcool și peste 100.000 de kilograme de alte produse.

Totodată, au fost aplicate 13.370 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.541.735 de lei, dintre care 1.335 la Legea nr. 61/1991 privind normele de conviețuire socială și ordinea și liniștea publică, 2.310 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 113 la H.G. nr. 69/2012 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au desfășurat activități, în urma cărora au aplicat 8.203 sancțiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 112 pentru neacordarea priorității pietonilor, 930 pentru abateri ale pietonilor și 520 pentru nerespectarea regulilor privind oprirea și staționarea autovehiculelor.

Au fost aplicate 37 de sancțiuni prevăzute de O.G. nr. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, precum și 27 la H.G. nr. 69/2012 privind transportul de persoane.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 424 de permise de conducere și au retras 209 certificate de înmatriculare.

 

 

Citiți și despre: