Controale RAR la atelierele de vulcanizare. Ce nereguli s-au găsit?

25.11.2015

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat 131 de ateliere de vulcanizare, iar la 90 dintre ele au fost constatate diferite abateri. Astfel, autoritatea a oprit activitatea unui număr de 42 de ateliere de vulcanizare din București și din județul Ilfov și au aplicat amenzi totale de 162.000 de lei, în urma abaterilor constatate

Din totalul unităților verificate s-a constatat că 41 erau neautorizate (unele dintre ele în curs de autorizare). În alte situații s-a constatat că nu se întocmeau (sau nu întocmeau corect) actele de garanție pentru activitățile prestate, nu se efectuau sau nu înregistrau inspecțiile finale sau nu se mențineau condițiile inițiale de autorizare (de exemplu nu aveau verificări metrologice în termen de valabilitate la sculele și dispozitivele din dotare).

Inspectorii RAR recomandă șoferilor să folosească numai serviciile unităților de vulcanizare autorizate RAR, pentru a avea siguranța că acestea îndeplinesc condițiile minimale și obligatorii necesare. Potrivit acestora, lipsa unui lucrător calificat sau a unor utilaje adecvate pot duce la defecțiuni care să afecteze siguranța circulației.

 

 

Citiți și despre:

  • Controale pe piața pieselor auto. Ce au descoperit inspectorii RAR?Controale pe piața pieselor auto. Ce au descoperit inspectorii RAR? Astăzi, inspectorii Registrului Auto Român au efectuat o descindere în Târgul Vitan, vizând operatorii economici care comercializează piese auto destinate sistemului de frânare al autovehiculelor (plăcuțe de […]
  • Noul Suzuki Vitara a obținut 5 stele la Euro NCAPNoul Suzuki Vitara a obținut 5 stele la Euro NCAP Noul Suzuki Vitara, disponibil și în România începând cu 1 aprilie, a fost recompensat cu 5 stele pentru performanțele excelente în materie de siguranță, la ultimele teste derulate de Euro NCAP. Cel mai nou […]
  • Cât costă anual întreţinerea unei maşini Cât costă anual întreţinerea unei maşini Costurile anuale pentru întreținerea unei mașini ajung, în cel mai bun caz la 4.000 lei, însă mult mai aproape de realitate este o sumă de circa 15.000 lei pe an, conform unei analize […]
  • Scandalul Volkswagen: RAR face verificăriScandalul Volkswagen: RAR face verificări Registrul Auto Român (RAR) a anunţat că verifică dacă pe maşinile pentru care a acordat constructorilor certificate de omologare privind emisiile poluante există dispozitive de manipulare a emisiilor. De […]
  • MS şi CNAS încep verificările în farmaciileMS şi CNAS încep verificările în farmaciile Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) şi cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) încep o amplă acţiune de verificare a obligatiilor legale pe care le au farmaciile aflate în relaţie […]