Contul curent al balanţei de plăţi, excedent de 406 milioane euro

18.05.2015

În perioada ianuarie – martie, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un excedent de 406 milioane euro, comparativ cu un deficit de 268 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul majorării excedentului balanței veniturilor secundare (cu 348 milioane euro), al reducerii deficitului înregistrat de balanța veniturilor primare (cu 347 milioane euro) și al majorării excedentului balanței serviciilor (cu 167 milioane euro), a anunţat Banca Naţională a României (BNR).

De asemenea, potrivit BNR, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 885 milioane euro, din care participaţiile la capital au înregistrat 200 milioane euro, iar creditele intragrup 685 milioane euro.

Datoria externă pe termen lung a însumat 73.709 milioane euro la 31 martie 2015 (79,3 la sută din total datorie externă), în scădere cu 2,7 la sută faţă de 31 decembrie 2014.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2015 nivelul de 19 197 milioane euro (20,7 la sută din total datorie externă), în creștere cu 3,3 la sută faţă de 31 decembrie 2014.

În perioada analizată, datoria externă totală a scăzut cu 1396 milioane euro.

Totodată, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 46,9 la sută în perioada ianuarie – martie 2015, comparativ cu 37,3 la sută în anul 2014.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost 6,6 luni la 31 martie 2015, comparativ cu 6,9 luni la 31 decembrie 2014.

 

 

Citiți și despre: